SCURT ISTORIC
Comuna Bivolari , are în componenta sa cinci sate, respectiv:
a. satul Bivolari
b. satul Tabara
c. satul Buruienesti ;
d. satul Solonet
e. satul Traian .
Satul Bivolari are statutul de resedinta a comunei, avand rangul III, satul Tabara este de rangul IV, iar satele Buruienesti , Solonet si Traian sunt de rangul V în temeiul Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national – Sectiunea a IV a ,,Reteaua de localitati”.
Satele componente ale comunei Bivolari sunt dispuse fata de localitatea de resedinta la urmatoarele distante:
Bivolari – Tabara = 7 km
Bivolari – Buruienesti = 5 km
Bivolari – Solonet = 2 km
Bivolari – Traian = 3 km
Satele componente si istoria lor
Toate satele noastre sunt situate pe malurile apelor curgatoare,iar satele mai mari: Bivolari, Tabara si Solonet, pe malul Prutului si pe axul soselei nationale DN 24C.
A vietui pe timpuri pe malul Prutului, nu era intotdeuna un avantaj. Traditia literaturii populare il descrie drept raul melancolic, al infrangerilor si al mortii, canalul molimelor si al invadatorilor, poezia ,,Prutule rau blestemat” este edificatoare in acest sens:
Prutule rau blestemat
Face-te-ai adinc si lat
Ca potopul tulburat…
Lacustele cand or trece
La ist mal sa se inece
Holerele cand or trece
Pe la mijloc sa se-nece !
Dusmanii tarii de-or trece
La cel mal sa se inece!
Iar tu-n valurile tale
Sa-i tot duci sa-i duci la vale,
Pana-n Dunare si mare !…
Prutul in curgerea lui prin centrul Moldovei, impartea tara in doua, avand drumuri paralele, de o parte si alta a raului. Se spune ca invadatorii si ostirile de oriunde, care numarau zeci de mii de oameni, iar turcii chiar si o suta de mii preferau a se deplasa pe valea Prutului, fiindca apa era buna de baut in comparatie cu cea din Jijia sau Bahlui. Chiar si numele celor doua parauri Saha si Solonet avertiza calatorul despre calitatea apei lor. Numele Saha in documentele vechi ,,saca ’’, cuvant arab preluat in limba romana cu acelasi inteles, adica ,,saca’’ pentru carat apa de baut. Se intelege ca aici turcii isi umpleau sacalele cu apa. Dimpotriva paraul Solonet ne avertizeaza prin numele sau slavon ca apa este sarata. Din cauza acestor nepoftiti, oamenii locului isi intemeiau satele in locuri dosnice, in coturi sau cornuri ale Prutului, la adapostul padurii si al apei.
Asa se explica numele vechi al satului Bivolari ce le-au purtat candva satele noastre Cornisor si Cotul Bradului. Cornisor atestat la 1548 proprietar partial Iosip Veverita devenit Cornul lui Stefan Negru, si in final Cornul Negru unificat official cu satul Bivolari in anul 1968. Numele satului Cornisor tradus din numele slavon ,, Derenie” insemnand copac sau arbust de corn, care face fructe numite coarne si nu gladita care face pastai. Varianta cea mai potrivita este inca configuratia terasei sub forma de corn pe care se afla micutul sat inconjuarat de padure si apa Prutului. Drept care apa Prutului a erodat si surpat malurile pana cand si biserica satului a fost inghitita de ape iar cetatenii s-au tot mutat sus pe terasa din sud.
Satul Cornisor este pomenit si in anii urmatori : 1551, 1554 si 1576. In acesti ani, intre proprietari mai avem pe Ivanco Pitar si Ignat Stolnic, cu urmasii ,, Petrea si Maria de la bunicul lor Ignat Stolnic” iar in anul 1576,, Codrea Rugina primeste partea lui Veverita din Cornisor ’’, dupa un proces.
Terenul acesta situat pe mosia Tabara poarta si acum numele lui de Candrea. In anul 1555 Silistea, Gura Saca a lui Stan Rosu este impartita pe nepotii sai mostenitori Gliga si sora Marusca fiii Dobrinei…In primavera anului 1557 solia poloneza a lui Andrei Bizcki zic ca au dormit in satul sotiei lui Motoc ( Tabara ) iar a doua zi, boierul Veverita i-a ospatat in satul sau Cornisor.
Satul Bivolari a aparut ca sat nou al satului Cornul Negru inainte de anul 1800, fiindca in condica liuzilor din anul 1803, apare ca sat nou al acestuia cu numele de Slobozia Cornul Negru cu 6 liude ( om, cap de familie ) iar Cornul Negru cu 10 liude, ambele in posesia lui Iancu Razu. Inceputul l-au facut cativa sateni care s-au instalat in ,,Fundul Cotului” din valea mare a Prutului. Mica asezare fiind numita Bradul sau Cotul Bradului din cauza ca acolo acostau plutele cu scandura sau lemn de brad venite pe apa din Bucovina. Probabil ca ei erau interesati cu munca sau afacerea cu aceste materiale. Desele viituri si inundatii ale Prutului i-au silit sa se mute sus pe terasa actuala a satului, in apropiere de Medianul Bivolarilor, loc unde stationau carausii bivolari, de unde a luat si satul numele. Dupa razboiul cu polonezii, turcii au construit in anul 1713 podul de la Stefanesti care a deschis ,, Drumul Hotinului” folosit intens de armata turca, de negustorii armeni care singuri faceau comertul exterior al Poloniei ca si soliile poloneze, rusesti si altii. Numele strazii Armeane in fostul targ Bivolari, ce se pastreaza si acum, este un argument in plus. Dupa infiintarea in 1715 a raialei Hotinului acest drum este si mai intens folosit. In porturile dunarene era o breasla a carausilor bivolari pe care negustorii ii plateau pentru transportul marfurilor. Turcii tractau tunurile lor cu cate 16 perechi de bivoli. Localitatea noastra aflandu-se la jumatate de drum Iasi – Stefanesti, exact o zi de mers de la oricare din ele, era obligatorie stationarea peste noapte aici, in medianul nostru.
Aceasta este motivatia numelui Bivolari si necesitatea infiintarii mai tarziu a targului in acest loc. Targul a fost infiintat la cererea epitropiei casei raposatului hatman Iordache Ghica prin hrisovul din 13 iunie 1843 a domnului Moldovei Mihail Sturza. In anul urmator 1844 in luna mai s-a intocmit o intelegere scrisa intre mosier si targoveti, un fel de regulament cu drepturile si obligatiile partilor.
Ca staroste al targului ,,Cornul Negru sau Bivolari” semneaza Vasile Agachi. Targul era un dublet al satului Bivolari si in anul 1838 existau numai 4 familii de evrei, iar numai la doi ani de la infiintarea in 1845 erau 59 familii de evrei din care 21 batrani si vaduve, 37 birnici si un sudit.
Starostele targului acum era Leiba Sin – fiul lui Herscu. Dintre romani erau 4 carciumari. La inceput mai toti evreii au venit din satele vecine mai apropiate sau mai departate si unul singur era sudit (supus austriac) probabil din Bucovina. Infiintatrea targului a deschis portile unor castiguri noi si pentru satenii nostri, mai ales prin transportul marfurilor si a cerialelor cu carutele lor, singurul mijloc de transport la acea vreme. Din acest motiv, odata cu targul si satul Bivolari a cunoscut o dezvoltare accelerata, atragand ca un magnet pe taranii din vecinatati. Numai din satul Durnesti, actual comuna Santa Mare, judetul Botosani, in anul 1852 s-au mutat la Bivolari, cu forme legale, 14 familii. Multe din familii veneau ca slujitori la curtile sau mosiile boierilor de aici. Asa avem familii ca : Vantu, Paladea (Slabu), Caslaru, Vizitiu, Atudorei, Mihalache s.a. Acest fenomen a inceput imediat dupa anul 1812 cand Basarabia a fost luata de Rusia si multi au trecut Prutul instalandu-se in satele noastre. Numele de familie Rusu in cadrul comunei detine si in prezent locul II, ca numar, dupa cel de Colta, care detine locul I. In anul 1820, in satul Badarai (care tinea de comuna Bivolari ) o treime din locuitori se numeau Rus sau Rusu ( 13 din 40 ). Acestea erau tot moldoveni, doar care veneau din zona ocupata de rusi. Altii erau numiti bejenari sau capataieri (oameni fara capatai ). Fuga peste Prut devenise o problema pe atunci. Chiar si de la noi, cei care aveau oarece probleme cu legea sau datoriile, faceau acest gest.
Targul Bivolari a avut o viata de o suta de ani, (1843- 1944) si in tot acest timp a fost si resedinta plasii Turia din care faceau parte un mare numar de sate si comune.
Plasa Turia este pomenita inca din timpul domniei lui Stefan cel Mare prin hrisovul din 8 ianuarie 1473 prin care intareste manastirii Moldovita, jumatate din satul Ostopceni (Perieni) partea de sus, la ocolul Turia tinutul Iasi. Ocolul Turia denumit mai tarziu plasa Turia, avea in anul 1772, 30 de sate situate pe ambele maluri ale Prutului si Jijiei. In anul 1930, plasa Turia ocupa o suprafata de 39.377 ha, o populatie de 47.636 suflete, 3 targuri ( Bivolari, Tiganasi, Damachi) si 16 comune : Bivolari, Andrieseni, Roscani, Hermeziu ( Trifesti) , Vladeni, Probota, Tiganasi, Sipote, Popricani, Carpiti, Movileni, Romanesti, Gropnita, Focuri, Plugari si Spineni. Targul a adus o viata economica activa si prospera de care a beneficiat si locuitorii comunei, pana ce a venit razboiul, in martie 1944, cu evacuarile, ocuparea localitatii de trupele sovietice pe timp de 6 luni, jaful organizat si neorganizat al acestora asupra avutului populatiei si lasarea ei prada saraciei, foametei si bolilor. Negustorii si meseriasii evrei, in 20 iunie 1941 au primit dispozitie sa incuie casele si pravaliile si sa predea cheile la primarie, pornind cu totii pe drumul Iasilor in refugiu, in lagarele de munca sau in trenurile mortii. Putini dintre ei care au revenit dupa razboi au plecat si acestia pana in anul 1964 in Israel. Au mai ramas doar cateva case, cladirea scolii si cimitirul evreesc, care ne reamintesc de trecerea lor pe aceste locuri. Pentru satenii nostri a urmat perioada comunista, ‘’de formare a omului de tip nou” cu vremuri de seceta si de foamete, cu lipsuri de tot felul, cote obligatorii si marea colectivizare. A trebuit sa treaca ani buni, pentru ca gospodarii nostri sa-si revina si sa se adapteze la noile conditii. Deveniti membri cooperatori in C.A.P., satenii nostri s-au apucat serios de lucru, fiind stimulati si de sistemul transparent si atractiv al normarii si retribuirii muncii, dovedind ca cei care au fost gospodari inainte de cooperativizare, au fost si dupa. O mentiune speciala merita facuta. Daca cooperativa agricola a devenit bogata si cooperatorii multumiti de rezultatul muncii lor, aceasta se datoreaza in buna parte si celor care asigurau conducerea si organizarea muncii. Mai intai presedintii ca Donisa Constantin, ing.Hristea Gheorghe ca presedinte si ing. Sef, Salaru Constantin ca presedinte, ing. Oprescu Gabriel ca ing. Sef si ferma, apoi inginerii sefi de ferma : Motoc Ioan, Radu Gafitanu, Goroh Nechifor si multi altii.
Populatia satului Bivolari si Cornul Negru era : 382 in 1835, 1630 in 1859, 1522 in 1890,2661 in 1912, 3175 in 1930, 3343 in 1937, 2762 in 1956, 2634 in 1966, 2452 in 1977, 2194 in 1992, 2508 in 1997, 2480 in 2001, 2432 in 2002, 2420 in 2005.
Satul Tabara in decursul timpului, a purtat mai multe nume: Olescani, Vacaresti, Petrimanesti, Romanesti, Bahrinesti, Tabara Manastirii si Silinesti- partea de sud. Olescani din timpul lui Stefan cel Mare, dupa numele Oliusca, mama lui Ivanco, stapana satului, ramasa mostenitoare dupa decesul tatalui sau a sotului. Pe atunci partea de sud a satului, actual zisa Silinesti, se chema Vacaresti, unde pasteau vacile satului. In anul 1533 Petru Rares intareste stapan in Vacaresti pe Vlad vornic, parcalab de Hotin iar in anul 1554 este impartita pe o multime de urmasi mostenitori, intre care : Toader Caliman, Vranceanu, Luca, Anei, Gavril, Petrea Carca cu Gliga, fratele lui, Parasca si altii. Un mostenitor numit Petrimanu, da si el numele Petrimanesti satului fost Olescani.
In anul 1548 va primi numele de Romanessti, dupa cel al noului stapan, vornicul Roman Bilai ,, unde a fost jude, Petrimanesti pe Prut” . Pe atunci se obisnuia ca un sat cu o mosie cat de mica, putea sa fie stapanita in acelasi timp de mai multe personae, fiecare posedand parti in marimi diferite. Lucru posibil si in cazul satului Tabara. La 9 iunie 1624, domnul Radu Mihnea intareste pe Ionasco Cujba vornic de poarta, cu mostenirea lui Nicoara Motoc, urmare judecatii cu Mariana, jupaneasa lui Nicoara.
Numele Tabara s-a impus in perioada domniilor Movilestilor, care inrudindu-se cu marii demnitari ai Poloniei, acestia interveneau mereu cu trupe si lupte in Moldova in sprijinul lor. Ei au fost interesati sa amenajeze aici o tabara intarita ca baza de aparare si sustinere a trupelor. In acest scop au sapat un sant cu un val mare de pamant in fata satului de la un mal la celalalt al Prutului, care a rezistat sute de ani. In anul 1885 santul avea inca adancimea de 12 palme ( 3,36 m). Se spune ca la 1821 o parte a eteristilor s-au folosit de aceasta tabara scapand de macelul de la Sculeni.
Pe 27 mai 1595 Ieremia Movila in drum spre cucerirea tronului Moldovei, alaturi de prietenul sau Jan Zamoyski l-a proglamat pe Ieremia Movila domn al Moldovei, apoi ostile s-au indreptat spre Iasi. De la aceasta data ostile poloneze au batut mereu acest drum al Hotinului , iar santul a fost intretinut se pare chiar si de localnici. In timpul domniei lui Vasile Lupu numele satului Tabara si vestitii calarasi de Tabara devin binecunoscuti. In anul 1682 domnul Moldovei Constantin Duca, care a ctitorit Manastirea Cetatuia, ii doneaza mosia si satul Tabara pe care le-a cumparat de la Glgorie Budacul. Prin legea lui Cuza mosia trece in proprietatea statului si o vinde lui I. Pavly, din care se vor face urmatoarele improprietariri ale taranilor.
La recesamantul rus din 1772 era cel mai mare sat din plasa Turia. Atunci satul avea statie de posta pe drumul Hotinului si ,,podul plutitoriu” pe Prut langa Badarai, Toti cei 74 barbati ai satului erau postasi calari numiti,, Calarasi de Tabara” , ducand cu viteza scrisorile intre Iasi si Hotin, sau intre statiile de posta vecina. Statia de posta Tabara apare si in condica de Menziluri a lui Scarlat Calimaki. In anul 1968 satul Tabara alipeste si satul Silinesti cu care de fapt facea corp comun.
Populatia era : 445 in 1835, 338 in 1859, 477 in 1890, 956 in 1912, 1012 in 1930, 1405 in 1937, 1528 in 1956, 1430 in 1966, 1220 in 1977, 1066 in 1992, 1095 in 1997, 1122 in 2001 si 1116 in 2002.
Satul Solonet a mai avut si alte nume sub care s-a ascuns in trecut : Tarce, Tarcea, Tarcineni, Drujinesti, Doeschinoieni, Mihailesti (1803), sau Gura Solonetului.
Numele satului Solonet vine de la paraul cu apa salcie pe care s-a asezat satul.Cuvantul soly in limba ucraineana insemnand sare. Despre cumpararea satului ( mosia ) Solonet de catre Luca Arbore portarul cetatii Sucevei, de la Stefan cel Mare in anul 1476 cu pretul de 1680 de zloti tatarasti, pare discutabila, fiindca sunt multe localitati cu acest nume. Totusi comentariu facut de Mihai Costachescu, plaseaza pe locul unu satul nostru din judetul Iasi. Cunoscand vecinatatile ca un localnic ce sunt si inteleg ratiunea lui Luca Arbore, numai cu un an inainte, dupa Victoria de la Vaslui asupra turcilor, Stefan l-a miluit daruindu-i mosia Sipotelui pe Miletin, unde si-a facut apoi curte si biserica. Ca bun gospodar el a dorit sa-si adune aici terenurile, cumparand satul si mosia Spineni si Calinesti de peste Prut, toate vecine cu mosia Solonet. La 17 ianuarie 1517 Bogdan III confirma aceasta proprietate prin hrisov dat la curtea din Harlau. La 3 iulie 1575, Petru Schiopul, intareste urmasilor lui Luca Arbore satele, mosiile si morile pe mostenitori, iar Solonetul l-a primit Odochia, lucru care se repeta la 2 mai 1585 si din nou i se recunoaste Odochiei proprietatea asupra Solonetului. Intradevar, pe hartia din 1845 pe paraul Solonet sunt marcate doua iazuri cu morile lor. Inainte de anul 1800 mosia Solonet ajunge in proprietatea caminarului Atanasie Giosan care construieste si biserica din sat si lasa totul mostenire ginerului sau comisarul Grigore Tufescu. La randul sau lasa si el mostenire ginerului sau doctor Ghe. Cucireanu si acesta o daruieste o parte Epitropiei Sf. Spiridon unde lucra si din alta se face improprietarirea de la 1864, respectiv 155 ha la 28 de familii. Satul Solonet a fost intre primele pe judet care s-a colectivizat la data de 2 septembrie 1950, presedinte Toma Mihalache.
Populatia era de : 95 in 1835, 183 in 1859 , 382 in 1890, 293 in 1912, 390 in 1930, 465 in 1937, 554 in 1956, 596 in 1966, 506 in 1977, 451 in 1992, 459 in 1997, 638 in 2001, 575 in 2002.
Satul Buruienesti, sat razasesc, cu nume vechi : Seliste, Silistioara, Silinesti,Rediul Blanarului, Patrascu Huru un ultim urmas a carui inaintasi au venit in Moldova din Maramures cu Dragos si Bogdan descalecatorul, cunoscatori ai scrierii latine ce slujeau pe acestea ca secretari de cancelarie, sau mentinut in sfatul domnesc la Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare si Petru Rares in 1552 (Danciu Huru) de la care o fi mostenit satul si mosia Silistioara din care Patrascu face doua vanzari : Una la 2 martie 1590 pe 300 zloti pentru a treia parte din Silistioara lui Cujba Dumitru si Samson. A doua vanzare la 1 martie 1604 din Silistioara lui Prodan pe suma de 100 galbeni. Satul Silistioara se afla sus pe deal, in zona Rediu Blanarului sau dupa Rediu adica dupa padure. Actualmente se afla jos pe malul paraului Saha, la distanta de circa 3,5 Km de vechea locatie.
In jurul anului 1800 au inceput primii sateni sa coboare pe noul loc, de la care si-a luat si satul numele. Harta din 1867 arata ca mosia Silistioara avea 476 ha care a fost in totalitate a razesilor din care, la acea data mai aveau doar 190 de ha. In schimb preotul Dioghenide zis Popa Grcul, dispunea de 286 ha. Teren acaparat de la razesi aflati in dificultati financiare. Cei care vindeau terenul, pierdeau dreptul de razes in devalasie si devenind clacasi se mutau langa satul Tabara formand satul de clacasi numit Silinesti. Cei care au rezistat si unii au fost chiar instariti, au capatat si unele ranguri boieresti, cum a fost Stefan Buruiana- polcovnic si Gheorghe Stoica- capitan.
Satul Buruienesti a fost dintotdeauna un sat mic, cu toate ca este foarte vechi.Razesii aveau un spirit conservator, in sensul ca se casatoreau numai cu mazilii si nu admiteau clacasii in mariajul lor, spre deosebire de satele de clacasi care primeau pe orice fugar sau venetic.
Populaţia a fost structurata astfel: 102 in 1859; 121 in 1890;110 in 1912; 144 in 1930; 172 in 1937; 224 in 1956; 254 in 1966; 235 in 1977; 173 in 1992; 158 in 1997; 210 in 2001; 209 in 2002.
Satul Traian infiintat dupa reforma agrara din 1922 din cateva familii venite din Bucovina din zona Milisauti si Radauti, intre care : Poleac , Hutuleac, Simion, Petrisor, Taru , Mihu. Acestea au primit loc de casa si cate un lot de 4 ha teren arabil. Pana in anul 1948 in sat nu era decat cimitirul, iar copiii veneau la scoala la Bivolari pe jos, in total 6 Km dus –intors. Acum au local de scoala cu clasele I- IV cu clase simultane.Biserica noua terminata in ultimii ani cu hramul Sfintilor Imparati Constantin si Elena.
Populatia era de : 63 in 1937, 122 in 1956, 166 in 1966, 172 in 1977, 168 in 1922, 146 in 1997, 195 in 2001, 193 in 2002, 196 in 2005.
Satul Tabara noua sau Patruzeci de sfinti, este un sat de 5 km vest de vechiul sat Tabara, de marime apropiata de satul Traian, are retea de curent electric,dar statistic este inclus la satul Tabara. A luat fiinta dupa improprietarirea din anul 1922. Numele de Patruzeci de sfinti provine de la faptul ca impartirea locurilor de casa a noului sat, a fost programata din timp, anume pe 6 martie 1922 cand in calendar este aceasta sarbatoare. Cei inscrisi sa primeasca acele loturi se tot anuntau sa nu uite sa mearga la ,,Patruzeci de sfinti” acolo la impartirea locurilor de casa. Primii care s-au instalat cu gospodaria in noul sat au fost cetatenii Grigore Nicuta si Ion Articuci.
Satul Badarai vechi sat razasesc, numit in trecut Iugani, un sat cu o istorie interesanta, care a dat multi intelectuali de marca Iasului si tarii. A tinut de comuna Bivolari si judetul Iasi pana in anul 1950 cand a fost abuziv trecut la comuna Santa Mare , judetul Botosani.
VASILE HUTISORU -,,File din istoria comunei Bivolari”.
Felicitari domnule Vasile Hutisoru si multumim pentru efortul depus de dumneavoastra in descoperirea istoriei comunei Bivolari.
Sfatuiesc pe tinerii locuitori ai comunei sa citeasca si sa retina macar putin din istoria comunei in care s-au nascut si au crescut.
Multumesc ! Pana astazi nu stiam mai nimic despre trecutul comunei.Exista si o lucrare mai ampla?
ce emotii!!!! In Bivolari m-am nascut (in 1963), acum sunt departe, dar amintirile frumoasei copilarii traite acolo sunt inca vii. De cate ori am ocazia revin cu o mare placere sa-mi revad plaiurile copilarie. Citind acum in “Scurt Istoric” am aflat ca, Com Santa Mare era in 1852 satul Durnesti. Mama mea se numea de fata Durnescu. Mi-a venit in minte ideea ca poate acest nume se trage de la numele satului? Se poate, cine stie!Oricum multumesc tare mult ca dupa o caruta de ani, citind aceste randuri, am putut sa revad atat de clar anii copilariei. Va doresc toate bune.
ce emotii!!!! In Bivolari m-am nascut (in 1963), acum sunt departe, dar amintirile frumoasei copilarii traite acolo sunt inca vii. De cate ori am ocazia revin cu o mare placere sa-mi revad plaiurile copilarie. Citind acum in “Scurt Istoric” am aflat ca, Com Santa Mare era in 1852 satul Durnesti. Mama mea se numea de fata Durnescu. Mi-a venit in minte ideea ca poate acest nume se trage de la numele satului? Se poate, cine stie!Oricum multumesc tare mult ca dupa o caruta de ani, citind aceste randuri, am putut sa revad atat de clar anii copilariei. Va doresc toate bune domnule Hutisoru. Numele de familie e cunoscut mie aveam ca vecini o familie cu acest nume. Oh, amintiri, amintiri!
Nu sunt cuvinte pentru cat as vrea sa va multumesc ca existati,imi doream mult sa stiu catusi de putin despre istoricul satului copilariei mele,locului unde imi petreceam vacantele,unde de mica de la bunica am invatat sa muncesc pamantul, credinta,si sa nu pierd timpul.Vin in fiecare an in tara si o zi o petrec la Bivolari, chiar daca cei dragi nu mai sunt retraiesc de fiecare data si simt satul cum era o data.Mie dor de tarani care erau o data,mi-e dor de intelepciunea taraneasca.Daca ati putea sa scrieti o carte, poate si cu ceva fotografii vechi ar fi ceva minunat.Va doresc sanatate si succes. valentina
felicitari
Foarte interesant pana astazi NU am stiut nimic de la istoria comunei Bivolari mi- a facut multa placere sa citesc despre satul unde m-am nascut si am crescut 16 ani.Sant plecata de un pic de timp aproape 9 ani din tara.Vin o data la 2-3 ani si imi lipsesc mult parinti mei locurile unde m-am nascut scoala unde am invatat 10 ani colegi de clasa care nu i-am vazut de multi ani de zile.Am multe amintiri de satul meu de abia astept anul care vine sa vin in tara in satul meu.Dorul de casa si de cei dragi e mare.Un doamne ajuta pentru toti cei singuri pentru toata lumea.
Sunt Huţişoru D. Vasile autorul lucrării: “File din Istoria Comunei Bivolari”, ajutat de soţia mea învăţătoarea Huţişoru Maria. Eu am lucrat ca şef contabil la spital în anii 1963-1995. Avem fiică pe Lavinia. Amândoi ne apropiem de bariera celor 80 de ani.
Dacă Bunul Dumnezeu ne va ajuta cu sănătate şi mintea trează, sperăm ca această lucrare, pentru care am adunat informaţii zeci de ani, să o terminăm în anul 2013.
Este posibil ca primăria comunei să sprijine lansarea ei, organizând o întâlnire cu fiii comunei Bivolari aflaţi pretutindeni. Vă vom anunţa şi ulterior tot pe această cale.
Daţi această ştire şi altor cunoştinţe ale Dvs. aflaţi departe de casă, să ne cunoaştem.
Acum, înainte de a răspunde celor care mi s-au adresat mie, vă rog pe toţi să mă iertaţi că am întârziat cu răspunsul, fiindcă acest “Scurt istoric” a fost introdus de altă persoană de care nu am ştiut decât de curând. Vă mai cer scuze şi pentru unele greşeli de scriere precum şi lipsa totală a diacriticelor limbii române.
Răspunsuri:
– D-na Cibotaru Luc, vă mulţumesc pentru felicitări şi sper alături de Dvs. că tinerii noştri oriunde s-ar afla să fie interesaţi a cunoaşte istoria locurilor natale.
– Doru Homeucă, da lucraraea va fi amplă, completate mai ales de acele “anexe” cu copii după unele documente istorice, de etnografie şi folclor legate de datinele şi obiceiurile satelor noastre, fotografii vechi, liste de persoane, de eroi, de unde se pot urmări moşii şi strămoşii din neamul fiecăruia începând din anul 1820, fiind posibilă chiar întocmirea arborelui genealogic al familiei.
– Mihaela Ţibichi da,vă cunosc părinţii iar vecinii din sat sunt rudele mele, acolo s-a născut străbunicul meu.
Da, aşa este; familia Durnescu face parte din grupul celor veniţi din Durneşti la 1852.
Satul Santa Mare nu exista la acea dată decât satul Durneşti, la fel de vchi ca şi Bădări.
– Lara,(familia?) suntem alături de dorul tău şi Dumnezeu să-ţi fie ajutor de nădejde.
– Valentina Rusu, dacă aveţi o bunică sau străbunică numită Tasia Rusu, ea a fost sora bunicului meu. Aveţi mare dreptate; suferim împreună de dorul ţăranului nostru şi înţelepciunea lui care pleacă odată cu el în Ceruri. Fericiţi cei care au apucat să counoască acea înţelepciune! Trăim într-o lume în schimbare şi riscăm să ne pierdem identiatea noastră şi moştenirea de la străbuni. Din acest motiv vom cuprinde cât putem de mult, din viaţa, tradiţia creştină, eroismul şi frumoasele obiceiuri locale ale neamului nostru. Măcar să ştie cei care vor veni după noi că numele “Ţară” de la ţăranul român vine şi dacă avem o ţară frumoasă, bogată şi formată ca o pâine, lor să le mulţumim. Se spune despre colacul românesc că reprezintă ţara şi hora unirii neamului nostru. Veţi afla din lectura acestei cărţi, că sătenii şi înaintăşii noştri au fost oameni de ispravă, muncitori harnici, buni gospodari, cinstiţi, păstrători ai tradiţiilor şi credinţei creştine şi apărători ai gliei străbune, până la sacrificiul suprem.
Aşadar vă aşteptăm dragi copii să vă întoarceţi acasă în patria voastră dragă, să munciţi şi s-o stăpâniţi cu demnitate! Ai voştri bunici şi străbunici, Vasile şi Maria Huţişoru.
va multumesc mult pentru raspuns.Bunica mea se chema Agripina Rusu,am avut un unchi care se chema Hutisorul Neculai.Sa va tina Dumnezeu sanatos.Eu sunt stabilita in Italia.Iubesc mult locul copilarie mele,si tot ce sunt astazi datorez bunicii mele.Am o pagina pe facebook “Scent of Romania-Parfumul de acasa in care incerc sa promovez cat pot traditia noastra.Mi-ar face placere sa va cunosc,daca Dumnezeu m-ajuta am in proiect o asociatie pt.batrani,pe langa ajutor as vrea sa realizez proiecte in care sa promovez voluntariatul,de implicarea tinerilor in actiuni care sa arateresursele pozitive pe care le au persoanele in varsta s.a.Eu vin in tara in luna iulie ,daca imi permiteti o sa va caut. Cu respect,Valentina.
Buna oameni buni
Cineva stie daca cimititul evreiesc din Bivolari mai este si se poate vizita ?
Multumesc ca am vazut si aceasta lucrare despre locul copilariei mele.Ceea ce lipseste este cartografierea locului cu lux de amanunte,dar asta costa bani ,timp,materiale documentare noi si buna dispozitie a celor care se ocupa cu asa ceva. Multumim Domnului Vasile Hutisoru pt.efortul destul de mare pt.acest lucru minunat infaptuit pt.noi si pt.cei ce vor veni dupa noi…!
Răspunsuri, comentarii şi noutăţi:
– Valentina Bulgaru. V-am răspuns direct prin “Reply” sper că aţi recepţionat mesajul nostru. Vă aşteptăm la noi la Bivolari orcând puteţi să discutăm de toate.
– Uzi Lazăr. Cimitirul evreiesc (harimul jidovesc cum îl numeau sătenii) se află la intrarea în Bivolari făcând la dreapta în faţa fostei ferme sericicole, în capătul străzii spre Prut. Din această stradă, spre stânga se merge prin “dosul târgului” până la spital, unde se revine iarăşi la şoseaua naţională. În cartea noastră, avem pregătit un subcapitol special despre istoria acestui cimitir, care credem că este destul de interesant. Până la publicarea cărţii, ne gândim să cerem aprobarea administratorului acestui serviciu să putem reda cele 5 pagini (şi câteva fotografii) aici, să vadă toată lumea povestea interesantă a cimitirului evreiesc din Bivolari.
– Viorica Homeucă. Ce aţi citit mai sus despre istoria comunei Bivolari este o părticică de cam 5% din totalul cărţii pe care o vom publica. Am adunat cărţi şi informaţii zeci de ani, din atnicariate, din bibliotecile din Iaşi, de la Filiala academiei A.D.Xenopol din Iaşi, de la Arhivele Naţionale din Iaşi şi Bucureşti, de la mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi multe altele. Ne-am pomenit că avem acum un mare volum de informaţii dar neorganizat ştiinţific – profesional, lucru la care facem faţă foarte greu. Despre materialul cartografic de care pomeniţi, adică hărţile apărute până acum ne satisfac doar în parte. Cele mai vechi sunt întocmite de străini care nu au cunoscut în amănunt locurile noastre. Singurul şi cel mai vechi totodată autor de la noi a fost domnul Moldovei Dimitire Cantemir, publicată în “Descripţio Moldavie”(Descrierea Moldovei), care este foarte sumară. În aceasta nu apare nici unul din satele noastre.
Totuşi salvarea a venit de la un autor Ieşean profesor universitar d-l Vasile Băican, care a făcut o sinteză reuşită a tuturor hărţilor publicate până acum în Europa, cu referire la România şi principatele ei, pentru diferite perioade istorice. Satul Tabăra apare într-o asemnea hartă din secolul XVIII. În realitate, în documente l-am găsit la anul 1533. Introducem în carte şi câteva hărţi care ne interesează. E bine?
Până atunci , bunelul Vasile Huţişoru vă salută şi vă urează “Paşte Fericit” !
Mersi domnului Vasile Hutisorul
Eu sunt nepot buneii mei care au locuit in Bivolari si sunt ingropati in cimitirul evreesc ,Eu locuesc In Israel ,De la parinti am auzit de locul ala fermecat de linga prut ,si Ma intereseza sa vin in vizita sa pasesc pe locurile bunei si strabuneii mei , nu de mult am gasit o carte care au scoso cei care au mai ramas in viata si au venit in Israel sau in alte tari Cartea se chiama “Oraselul nostru Bivolari ” este o istorie de oameni care au trait fara lumina , apa, drumuri , dar oameni care au iubit locul oameni uniti de soarta bucurii ,necazuri si toata groaza ce sa intamplat pe timpurile alea ca in toata europa , dar este si un inceput de istorie a Israelului
Evrei care au iesit din Bivolari oameni uniti care au infintat si dezvoltat Israelul , au invatat si transmis mai departe traitul in comun cu dezvoltare de cultura romaneasca sprizin si grija unul la altul , au infintat orase , sate comunale , care pina acum sunt mandria Israelului . Toate asta au venit de la un satuc infintat in 1838 cu 59 de familii , si ma bucur ca pastrati si dezvoltati bucatica de rai linga prut . si mersi pentru toate datele si cartea care va fii scoasa
cu stima
Uzi Lazar
D-l Uzi Lazăr- Israel. Apreciem interesul D-stră pentru localitatea noastră şi totodată pentru “Orăşelul nostru Bivolari ” de altă dată, locul natal al bunicilor şi poate măcar al unuia dintre părinţi ( de care nu aţi pomenit). Cartea “Orăşelul nostru Bivolari” pe care o am şi eu la câţiva ani după apariţie, mi-a stârnit interesul ( ca un localnic ce sunt aici prin strămoşii mei de peste două sute de ani), să scriu şi eu o istorie ceva mai amplă, pentru toate satele din comuna Bivolari, inclusiv Târgul Bivolari cu cei o sută de ani de existenţă pe aceste locuri. Apoi am auzit şi de întâlnirile anuale de la Holon – Haifa a tuturor evreilor care au vieţuit în Bivolari mi s-au părut foarte interesante. Deci când am primit cartea de la prietenii mei din Israel, mi-am zis: Uite frate cum ei câţiva câţi au mai rămas, nu uită locul unde s-au născut şi au crescut iar noi care suntem peste patru mii, uităm foarte uşor şi devenim nepăsători în faţa unui lucru atât de important. Aşa mi-a venit ideia şi ambiţia scrierii acestei cărţi, de care sunt intr-un fel recunoscător şi vouă foştii noştri consăteni, aflaţi în Israel sau în alte ţări. Despre viaţa târgului Bivolari am multe informaţii însă va trebui să mă rezum la un spaţiu limitat. Avem tabele cu familiile din satele comunei noastre din anii 1820, 1832, 1833, dar din 1838 încep evreii să se adune, fiind înscrişi în tabele.
Apoi urmează creşterea în anii: 1845, 1906, 1922 şi 1939 cu tabele nominale din toţi aceşti ani. Sper să încapă la anexele acestei cărţi, să puteţi astfel vedea strămoşii.
Personal am vizitat Israelul în două rânduri: în anul 2005 şi anul 2008. Prima dată în 2005, am fost invitat de 5 dintre prietenii mei, unde am stat câte 5 zile la fiecare în oraşele: Rişon L zion, Heţzelia, Naharia şi doi din Chiriat Ata. Cu ei am făcut excusrsii în împrejurimi plus un pelerianj de 4 zile la locurile sfinte, cu un grup din România.
În anul 2008 am mers cu un grup organizat la fel la toate locurile din Ţara Sfântă, plus Iordania şi Egipt. Aşa mi-a rămas şi mie Israelul în suflet pentru totdeauna.
La toţi amicii, Salutări din Bivolari- România!
P.S. Dacă doriţi să veniţi din Israel în România şi la Bivolari, pentru mai multe informaţii luaţi legătura cu amicul meu Moscovici Meer din Rishon L ţzion care inenţionează să vină şi el anul acesta la Bivolari.
Multumesc pentru raspuns.
as dori informati despre familia cu numele rarunchi si fam rusu
Familia Rarunchi este apărută în Bivolari de la primul război mondial când primul bărbat cu acest nume,probabil refugiat aici a fost împroprietărit cu un lot de 4 hectare teren în anul 1922. De la el a rămas o fiică (fără urmaşi)şi un fiu pe nume Alexandru zis Alecu. În august 1944 a scăpat cu zile şi a venit acasă de unde sovieticii (oamenii lor din comună) l-au internat în lagărul local şi dus apoi în Rusia de unde nu s-a mai întors. Tatăl meu care a organizat evadarea chiar în ajunul plecării,i-ar fi propus şi lui evadarea ,dar a refuzat. A avut ca urmaşi o fiică căsătorită cu Petrică Cârneală zis Greieroi şi doi feciori Necuali şi Costică, deasemenea căsătoriţi şi având urmaşi care le poartă numele. Despre FAMILIA RUSU sunt multe de spus. Mai întîi că este foarte numeroasă, ocupând locul II în clasamentul marilor familii din comuna Bivolari, după cel numit Colţa, care ocupă locul I. Marea lor majoritate nu au fost originari ruşi ci moldoveni de dincolo de Prut din fosta Basarbie. Lucrurile s-au petrecut în perioada de după anul 1812 când turcii au dat această jumătate din Moldova Rusiei, drept despăgubire de război.
Atunci ţarul Rusiei a transfomat-o în gubernie rusească şi au pus poporul moldovean să jure sub semnătură credinţă ţarului Rusiei. Aceste măsuri şi altele au sensibilizat patriotismul poporului moldovean , cînd parte din ei au trecut în ţara mamă. Mulţi au trecut Prutul şi s-au oprit în satele noastre,unde în anul 1820 proporţia lor era de 25-30 %. Aceasta luând în calcul numai pe cei cu numele Rusu, fiindcă proveneau din partea Modovei stăpânită de ruşi, dar în realitate erau tot moldoveni. Pe atunci majoritatea persoanelor purtau numai numele de botez, iar noi de aici le-am adăugat acestora numele Rusu, fiindcă proveneau din zona Moldovei stăpântă de ruşi. În concluzie marea familie RUSU de pe locul II ca număr în clasament este pe locul I
ca şi coeficient de inteligenţă dând comunei şi ţării intelectuali de valoare.
o precizare Rarunchi ALECU a avut doua fete MARIA si NATALIA casatorita cu Albisteanu Gheorghe din TABARA si trei baieti CONSTANTIN ,NECULAI siGHITA
AS VREA LAMURIRI DESPRE FAM COLTA . EI VIN DIN SOLONET SI SAU STABILIT LANGA SERICICULTURA . VA MULTUMESC .
In casa de langa fosta Sericicultura locuieste numai baiatul d-lui Colta Toader
Pentru “colţa 1980”: Este vorba întradevăr de d-l Colţa Toader venit din Soloneţ prin căsătorie cu Marica Nica din Bivolari.A lucrat ca agent veterinar şi afost câţiva ani primar al comunei Bivolari prin anii 1958-1960. A avut 3 copii: o fiică Rodica asistentă medicală căsătorită Răducanu şi doi fii, din care Marin este singur trăitor în Bivolari.
Familii cu numele Colţa se regăsesc în toate satele mari ale comuei.
MULTUMESC FRUMOS !!!
CE STITI DE RASCOALA DIN 1907 ? CUM SA MANIFESTAT IN BIVOLARI ?
Răscoala ţăranilor din 1907 din Bivolari, a avut o latură obiectivă şi una subiectivă. Prima era starea materială proastă a ţăranilor şi continua lor exploatare şi înşelare de către arendaşii şi vătafii moşiilor boiereşti, care a adus la o stare de nemulţumire şi răzvrătire a ţăranilor. La Bivolari a existat şi o stare subiectivă, în sensul că nemulţumirea nu era încă explozivă, cu toate că circula prin satul Tabăra broşura lui V.Cogălniceanu numită “Cătră ţărani” iar ştirile mişcărilor din Rusia din 1905 şi a răscoalei din apropiere, de la Flămânzi, ajunsese şi la noi. Latura subiectivă constă în faptul că la noi răscoala s-a ” convocat” sau s-a” provocat”, ca măsură preventivă, fiind dirijată spre negustorii evrei din fostul târg şi nu spre moşierul şi arendaşul moşiei- adevăraţii vinovaţi de starea lor. În afară de documentele publicate eu am şi mărturiile scrise ale unui martor ocular; moşul Gheorghe Stoica din satul Bădărăi. Iată pe scurt cum s-au petrecut lucrurile: Pe 2 martie 1907 a sosit în Bivolari maiorul Ioan Răşcanu cu un batalion de militari să apere hambarele şi curtea moşierului care era Dimitrie A. Greceanu- minstrul de jutiţie de răscoala ţăranilor care în fapt nu exista.
Atunci maiorul după o discuţie aprinsă cu primarul Bădărău Gheorghe, pune mâna pe telefon şi anunţă toţi primarii din comunele ce ţineau de plasa Turia (Bivolari) să vină a doua zi dimineaţă cu toţi bărbaţii cu căruţele lor la Bivolari, unde ” vor avea loc fapte grave şi importante”. Pe 3 martie dimineaţa la ora 9, medianul târgului era plin de oameni şi căruţe. Maiorul Răşcanu, după ce aranjează scenariul desfăşurării acelor “fapte grave şi importante, se urcă într-o căruţă şi nu apucă să spună o frază că se aude un foc de armă în zona prăvăliilor. Atunci maiorul strigă către mulţime: “săriţi că ne mănâncă jidanii fripţi”! Bărbaţii adunaţi s-au năpustit atunici cu toţii către prăvăliile evreilor, unde militarii îi ajutau la spargerea vitrinelor, ferestrelor şi uşilor ca să le fie mai uşor. Trebuie spus că cetăţenii din Bivolari nu au ştiut ce se pune la cale şi nu au fost “convocaţi”, aflând cu oarecare întârziere, când cei din alte sate plecase cu bagajele lor. Atunci s-au apucat să se autoservească cu băuturile ce mai rămăsese prin cârciumi de unde vreo 50 din ei, au fost arestaţi cu uşurinţă de bravii luptători ai maiorului Răşcanu şi ţinuţi câteva zile în beciul primăriei. Numai unul din ei s-a opus arestării lutându-se cu ostaşii cu o doagă de butoi. Drept că nu i-a fost moale lui D-tru Cârneală, căci după bătaia primită i s-a tras moartea. El este singura victimă sau erou al răscoalei ţăranilor din 1907 din Bivolari. Despre sătenii noştri din satul Tabăra, unde exista fermentul răscoalei, se crede că au aflat, dar au venit pe jos, fără căruţe. Numai doi din ei erau încălecaţi pe cai, numiţi şi căpitanii lor: Manole Săndulescu căpitanul tăbărănilor şi Vasile Căliman căpitanul silineştenilor.Aceştia s-au dus întâi la curtea moşierului (unde acum este primăria nouă) dar negăsind pe nimeni s-au dus la primărie, unde au cerut pământ cu preţ redus. În final o fi trecut şi ei prin acele cârciumi. S-a dovedit prin cercetare că militarii au dat băutură până şi la caii lor. În acel timp de la poşta din Bivolari plecau telegrame incendiare către forurile superioare de la ministrul de război, la cel de justiţie până la primul ministru, care au aprobat toate cererile de trimiterea unui nou batalion de vânători sub comanda maiorului Deriglout şi dreptul de a folosi cartuşe de război(noroc că nu a fost pe 3 martie). A fost prezent la evenimente şi procurorul Chesim fiul lui Manole Chesim, arendaşului moşiei Bivolari, propritatea ministrului de justiţie Dimitrie Grecianu. S-a alarmat şi el de amploarea răscoalei prin telegrame zicând că a ” fost atacat cu beţe şi secure”. Drept că după bravura lor au şi fost recompensaţi de şefii lor cărora le-au apărat eroic averea şi puterea. Procurorul Chisim a ajuns şeful procuraturii Iaşului iar maiorul Răşcanu a ajuns general de brigadă până la ministru de război şi multe alte înalte funcţii. Numai ţăranii au rămas să trăiască în aceiaşi stare de sărăcie şi nedreptate. Au urmat cercetări şi rapoarte către ministere şi guvern privind cauzele acestei răscoale. Un raport de 10 pagini întocmit de procurorul de instrucţie Vespasian Erbiceanu, trimis procurorului general şi ministrului de justiţie, făcut la obiect, pomeneşte de satul Bivolari şi Tabăra de 6 ori. El confirmă că în unele cazuri revolta ţăranilor s-a abătut de la adevăratul lor ţel şi s-au dedat la manifestări antisemite, la adevărate prădăciuni şi jafuri anarhice. Dar adevărata cauza rămâne, că ţăranii erau furaţi şi înşelaţi de arendaşi şi vătafi prin multe ocazii: la preţul lucrărilor, la caliatea terenului, la măsurarea terenului, mare pentru lucru şi mai mic pentru plată. La restanţele de lucru trecute pentru anul următor se pune preţ mai mare încât omul nu se mai poate achita. În vara anului 1906, Ioan Neagu din satul Tabăra a fost nevoit să vină de la 50 km la prefectul judeţului să reclame că vătaful moşiei Bivolari, care îi măsoară la plată 100 de prăjini ca fiind numai 60. Nedreptăţile au mai continuat, dar această răscoală a sensibilizat conducerea ţării şi după ce România a ieşit învingătoare în cel de al doilea Război Mondial tocmai datorită ţăranilor ostaşi, a urmat şi împroprietărirea lor cu terenul arabil mult aşteptat.
VA MULTUMESC FRUMOS !!!! MULTA SANATATE !!!!
AS DORI INFORMATI DESPRE RUSU ANICA SI RUSU PINTILIE SI RUSU EUGENIA DEVENIND RARUNCHI EUGENIA
Va salut d-nule Hutisoru si va apreciez enorm interesul d-stra pt. trecutul istoric al comunei Bivolari. Imi puteti spune ceva despre asocierea numelui Veverita cu comuna Bivolari? Tot ce stiu este ca bunica mea din partea tatalui se numea Veverita si se tragea din comuna Huruiesti, judetul Bacau, unde s-a nascut si tatal meu in 1929. Mai stiu ca este un nume extrem de rar in Romania, regasindu-se doar in zona Moldovei. Considerati ca pot fi descendent al parcalabului Iosip Veverita, decapitat undeva in anul 1560?
Domnule Veveriţă Laurenţiu, Vă salut.
V-am trimis un mesaj de răspuns şi dacă l-aţi primit confirmaţi. Huţişoru Vasile
Domnule Laurenţiu, se pare că am pierdut mesajul şi încerc să-l reproduc.
Să ştiţi că aveţi mari şanse să fiţi o rămurică a mareului arbore care a fost postelnicul Iosip Veveriţă între boierii de prim rang din Moldova medievală în timpul celor trei domnii, cu Ştefan Rareş (2 mai 1551-1 sept.1552 )Alexandru Lăpuşneanu -prima domnie (sept.1552-30 noiembrie 1561) şi Ştefan Tomşa (9 aug.1563-februarie 1564) ca postelnic, membru în sfatul domnesc şi pârcălab al cetăţilor Hotin şi apoi la Roman (Cetatea Nouă) . Tot pârcălab al cetăţii Roman a fost şi Gligorie, (1580-1604) şi în sfatul domnesc (1597-1604) unul din cei 7 fii ai bătrânului Veveriţă. De asemenea Toader vornicul fratele acestora.Ceilalţi 5 fraţi se numesc: Gheorghe, Iosif, Onciu, Florea şi Simion. Despre legătura cu satul Bivolari (la acea vreme numit Cornişor) este făcută de căsătoria lui Iosip Veveriţă cu Solomia, fiica stolnicului Ignat Rugină de la care a primit ca zestre satul şi moşia noastră.
În afară de hrisovul domnesc de proprietate, mai avem o confirmare a unei solii regale poloneze în iulie 1557 mergând spre Constantinopol conduse de Andrei Bizicki, consemnează trecerea lor prin satele noastre Tabăra şi Bivolari. La Tabăra zis satul soţiei lui Moţoc, pe 18 iulie au dormit ” iar a doua zi pe 19 iulie, boierul moldovean Veveriţă ne-a ospătat în satul său” (Cornişor). Deci aici avea un conac sau o curte capabilă să facă faţă unui asemenea ospăţ.În momentul cănd Iosip Veveriţă s-a alăturat lui Ştefan Tomşa iar Alexandru Lăpuşneanu a revenit la domnie, aceştia s-au refugiat la Liov în Polonia. La ordinul lui Alx.Lăpuşneanu tot grupul a fost decapitat de Crasinscki în luna mai 1564, dar numeroasa sa familie şi-a continuat existenţa în Moldova fără oprelişti.
Dacă doriţi să vă dau unele sugestii cum se poate întocmi un arbore genealogic şi de unde luaţi informaţiile necesarevă stau la dispoziţie,. Cu stimă V.H. – Bivolari-Iaşi
Domnule
Laurenţiu, se pare că am pierdut mesajul şi încerc să-l reproduc.
Să ştiţi că aveţi mari şanse să fiţi o rămurică a mareului arbore care a
fost postelnicul Iosip Veveriţă între boierii de prim rang din Moldova
medievală în timpul celor trei domnii, cu Ştefan Rareş (2 mai 1551-1
sept.1552 )Alexandru Lăpuşneanu -prima domnie (sept.1552-30 noiembrie
1561) şi Ştefan Tomşa (9 aug.1563-februarie 1564) ca postelnic, membru
în sfatul domnesc şi pârcălab al cetăţilor Hotin şi apoi la Roman
(Cetatea Nouă) . Tot pârcălab al cetăţii Roman a fost şi Gligorie,
(1580-1604) şi în sfatul domnesc (1597-1604) unul din cei 7 fii ai
bătrânului Veveriţă. De asemenea Toader vornicul fratele
acestora.Ceilalţi 5 fraţi se numesc: Gheorghe, Iosif, Onciu, Florea şi
Simion. Despre legătura cu satul Bivolari (la acea vreme numit
Cornişor) este făcută de căsătoria lui Iosip Veveriţă cu Solomia, fiica
stolnicului Ignat Rugină de la care a primit ca zestre satul şi moşia
noastră.
În afară de hrisovul domnesc de proprietate, mai avem o confirmare a
unei solii regale poloneze în iulie 1557 mergând spre Constantinopol
conduse de Andrei Bizicki, consemnează trecerea lor prin satele noastre
Tabăra şi Bivolari. La Tabăra zis satul soţiei lui Moţoc, pe 18 iulie
au dormit ” iar a doua zi pe 19 iulie, boierul moldovean Veveriţă ne-a
ospătat în satul său” (Cornişor). Deci aici avea un conac sau o curte
capabilă să facă faţă unui asemenea ospăţ.În momentul cănd Iosip
Veveriţă s-a alăturat lui Ştefan Tomşa iar Alexandru Lăpuşneanu a
revenit la domnie, aceştia s-au refugiat la Liov în Polonia. La ordinul
lui Alx.Lăpuşneanu tot grupul a fost decapitat de Crasinscki în luna
mai 1564, dar numeroasa sa familie şi-a continuat existenţa în Moldova
fără oprelişti.
Dacă doriţi să vă dau unele sugestii cum se poate întocmi un arbore
genealogic şi de unde luaţi informaţiile necesarevă stau la dispoziţie,.
Cu stimă V.H. – Bivolari-Iaşi
DESPRE FAMILIA ANDRIUCA CE STITI ? VA ROG !!!! VA MULTUMESC !!!
– Costică Rărunchi , îmi pare rău dar nu am starea civilă actuală în baza mea de date. Informează-te de la rudele mai în vârstă. Oricum te asigur că erau oameni obişnuiţi.
– Colţa 1980, familia Andriucă nu apare în satele comunei cu acest nume până în 1888.
Posibil ca primul din ei să fi purtat numai numele de botez Andrei iar copiilor săi li s-a spus Andriucă. Oricum cert este că familia Andriucă apare în clasamentul marilor familii din comună pe locul 17 din 33 iar primul Andriucă se afla la Bivolari la împroprietărirea cu pământ după primul război din 1917 .
La fel vă sfătuiesc să apelaţi pentru asemenea informaţii la rudele mai vârstnice.
MULTUMESC FRUMOS !!!! VA UREZ SANATATE!!!
Buna ziua d-nule Hotisoru. Am primit mesajul si va multumesc foarte mult. Mi-as dori mult sa pot reconstitui un arbore genealogic. Unde considerati ca ma pot documenta?
Domnule Laurenţiu Veveriţă, aşi fi fericit dacă v-aşi putea să vă ajut în realizarea acestei dorinţe justificate ale Dvs.
Din succintele mele observaţii şi informaţiile din documentele pe care eu le-am cercetat despre Veveriţă, rezultă că ele aproape dispar după 1617-1620.
Eu sunt de părere că neamul lui Veveriţă s-a menţinut în rândul mazililor sau răzeşilor cu o situaţie bună şi distinctă în zona Romanului sau Bacăului, unde au avut ultimele reşedinţe şi funcţii nobiliare. Veveriţă a avut proprietăţi în apropiere de Bivolari şi Iaşi la Stânca şi Sculeni numite atunci Draxineşti, pe care le-a vândut familei Roseti Roznovanu , unde aceştia şi-au construit renumitul castel Stânca Roznovanu. Interesant este faptul că Roseti Roznovanu a devenit şi stăpân pe satul şi moşia noastră Bivolari, până la reforma agrară din 1945.
Pentru a vă ajuta în întocmirea unui arbore genealogic al familiei era nimerit să-mi spuneţi unde locuiţi, pentru a vă da nişte indicaţii mai precise.
Totuşi, după mine metoda este să mergeţi înapoi cu informaţiile de la părinţi, bunici, străbunici,moşi, strămoşi etc. până unde puteţi. Aveţi în vedere că starea civilă cea mai sigură este cea introdusă de Cuza în 1865 prin Legea comunală pe lângă primării, când starea civilă a trecut de la biserici unde din 1832 se întocmeau “peciuri” pentru botezuri, cununii şi înmormântări. Înainte de 1820, puteţi consulta numai recensămintele numite catragrafii din anii 1772-1774 zis recensământul rusesc şi făcut pe sate,ocoale şi ţinuturi şi chiar nominal pe sate, publicat în 10 volume de editura Ştiinţa Chişinău în anul 1992,în limba română dar cu litere ruseşti pe care le găsiţi în marile biblioteci precum şi la Arhivele Naţionale din Iaşi şi altele. Următoarele catagrafii fiscale foarte utile sunt întocmite în anii 1820, 1832, 1838 şi 1845 dar toate în limba rusă, pentru care vă trebuie traducător. Precizez că primăriile păstrează documentele de stare civilă 100 de ani, după care le predă.
Pentru mai multe precizări, dacă doriţi, sunaţi-mă pe telefonul fix romtelecom.
Porniţi cu curaj şi o să aveţi mari satisfacţii. Vasile D. Huţişoru Bivolari jud.Iaşi
D-le Laurenţiu , am uitat să vă precizez că cel mai bine este să mergeţi la Arhinele Naţionale din Iaşi la sala de studii, unde vă eliberează un permis, în baza căruia aveţi acces în sală şi dreptul să cereţi orice carte sau document de studiu dorit. Dacă veniţi la Iaşi sunaţi-mă să ne putem cunoaşte şi ajuta. Cu stimă V.Huţişoru
Buna ziua d-le Hutisoru. Am incercat sa construiesc arborele genealogic pe linia tatalui meu, Veverita Iordache (n. 1929 – d. 1998) dar am pierdut firul la bunica mea (pe care nu am cunoscut-o). Tatal meu s-a nascut in HuruiestTatai si a fost singurul fiu. Parintii lui (bunicii mei) au murit de tineri in Huruiesti. Tata a plecat la Focsani, unde prin 1960 a cunoscut-o pe mama mea, cu care s-a si casatorit si s-au mutat in Braila. Aici m-am nascut eu in 1975 si unde locuiesc in prezent, casatorindu-ma la randul meu… Mi-ar placea foarte tare sa ne cunoastem. Vreau sa ajung neaparat in Huruiesti, Bacau unde am aflat ca exista o familie Veverita. Am gasit pe google o foaie matricola a scolii gimnaziale din sat unde apare inscris un copil Veverita Maria (nume identic cu al bunicii mele paterne)
Bună ziua D-le Veveriţă,
Dacă găsiţi orice fel de document de stare civilă şi chiar foaia matricolă de la şcoală, vedeţi că pe actul respectiv apare numele părinţilor persoanei în cauză. Astfel puteţi merge pe firul informaţiei. Rugaţi pe secretarul primăriei Huruieşti să vă ajute cu actele ce le are în arhivă, mergând până la 100 de ani înapoi. Vă dau numărul meu de mobil ca să mă sunaţi când doriţi 0746303333. La iaşi vă propun să veniţi după întâi septembrie a.c. Cu stimă, V. Huţişoru – Bivolari jud.Iaşi
foarte interesant milioane de complimente fam Hutisoru,atit domnului si doamnei,fiinca doamna mia fost profesoara,pe domnul il cunosc de mic copil,si cunosc bine aceasta fam model in bivolari fiind prieten cu Gabriel fiul dv cind copilaream impreuna pe meleagurile Bivolariului,insa nu am stiut ca dv sunteti cred uniciii care stiu tot de noi toti care ne tragem din acel mic colt de lume minunat cu atita amar de istorie ,sincer sa fiu niciodata nu m-am documentat in privinta arborelui,ginealogic ,dar ma simt extraordinar de bine citind aceste comentarii si dezvaluiri chiar mi au dat lacrimile de bucurie citind istoria Bivlarilor si ma mandresc ca m-am nascut acolo,nustiu cum sa va cer un singur lucru o mica informatie care cred ca mi ar fi un impuls la mandria de a fi roman ,as vrea ceva informatii despre fam palimaru daca e posibil ,aceasta e fam tatalui ,si despre fem chisca din tabara ,zis barbacaru in timpurile din urma ,mi ati face o mare bucurie sa stiu cine au fost ,ei si de unde ma trag ,va multumesc ca existati
Buna ziua,
Foarte interesant ceea ce faceti domnule Hutisorul, va salut cu respect si va admir pentru munca dvs. Numele meu este Onofrei Dragos, locuiesc in Botosani, dar bunicul meu Onofrei Dumitru nascut in 1901 si decedat in 2001 (100 de ani impliniti) era din Bivolari. De cativa ani imi tot propun sa fac un arbore genealogic al familiei noastre. Daca ma puteti ajuta cu oarece informatii despre familia bunicului meu v-as fi foarte recunoscator. Va doaresc multa sanatate.
Cu stima.
Mihai Pălimaru. Mulţumesc pentru complimente şi mă bucur dacă efortul meu prezintă interes şi aduce bucurie în sufletele tinerilor şi mândria de a fi ROMÂN.
– Despre primul Pălimaru găsit în fostul sat Cornul Negru ne sugerează că pe lângă plugul, sapa, secerea sau coasă, mai avea şi frumoasa preocupare de bun creştin ca pălimar (paraclisier) al bisericii de lemn din Cornul Negru, care apoi s-a surpat în apele Prutului. Primii doi, tată şi fiu purtau numele Ioan, respectiv Ioniţă sau Niţă bătrânul, care a fost pălimarul, nume de familie pe care l-a purtat apoi fiii săi.Fiul numit Ioan l-am găsit elev în clasa II-a în anul şcolar 1884-1885, coleg de clasă cu bunicul meu matern, Grosu Pintilie. În anul 1888 exista şi al doilea fiu mai mare, Pălimaru I.Gheorghe. De atunci această familie de buni gospodari s-a păstrat până în zilele noastre. Locul în clasamentul marilor familii din Bivolari = 28.
– Despre familia Chişcă, foarte veche şi numeroasă (locul 22) în ambele sate, mai ales Tabăra. Chişcă Gheorghe zis Barbacaru a părăsit satul Tabăra în perioada comunistă de colectivizarea agriculturii, stabilindu-se în comuna Aroneanu de lângă oraşul Iaşi. Cu siguranţă că ştiai acest lucru chiar de la părinţi….
nu va inchipuiti domnule ,Hutisoru cita lumina faceti in sufletele unora ,care nu vor sa uite de unde au plecat si de unde se trag ,am peste 13 ani de cind sunt plecat din bivolari ,sunt printre straini ,in goana dupa un viitor mai bun si dupa un pic de bunastare care din pacate in micuta noastra Romanie nu mai reusesti sa o dobandesti,am intilnit mii de romani,in toate colturile lumii,(deoarece lucrez in domeniul cultural si munca mea necesita multe deplasari in lumea toata)singurul lucru de care nu ma pot desparti e locusorul ala unde m-am nascut il port in suflet oriunde merg ,si nici acum dupa atitia ani de strainatate nu reusesc sa ma adaptez sa concep un alt loc unde sai spun ACASA decit la satul meu drag BIVOLARI sa va dea dumnezeu multa sanatate si va multumesc de bunavointa de ami raspunde
D-l Onofrei Dragoş. Vă mulţumesc pentru aprecierile D-vs şi vă aduc la cunoştiinţă că v-am găsit primul strămoş pe nume Vasile Onofrei în satul Bivolari în anul 1820 (fiind şi primul recensământ nominal ce s-a păstrat). Ele era cap de familie plătitor de bir (impozit) ca lucrător pe moşia Bivolari. Fiind un recensământ fiscal, nu sunt evidenţiaţi şi membrii familiei. În anul 1843 fiul său Gheorghe se însoară în satul Tabăra, astfel că acest nume este acum în proporţii aproape egale în cele două sate, ocupând locul 27 din 35 în clasamentul marilor familii din comună. Familiile Onofrei sunt cunoscuţi ca gospodari de frunte mai ales cei din satul Tabăra. Dacă aveţi vreun act de stare civilă al tatălui, vedeţi numele părinţilor săi, respectiv bunicii Dvs. şi tot aşa. La Primăria Bivolari actele de stare civilă ce depăşesc 100 de ani sunt predate la Arhivele Naţionale din Iaşi. Voi încerca şi acolo. Vă admir că aţi avut un tată cu o longevitate de 100 ani şi fie ca Bunului D-zeu să vă ţină cu sănătate şi pe Dvs.la fel.
Cu stimă, Vasie Huţişoru
Draga bunicule Vasile,sa ma iertati ca incep asa dar tare mi-e draga fraza(o am mereu in minte)”bunicu Vasile si bunica Maria va asteapta acasa),daca este cu putinta sa-mi gasiti si mie radacinile as fi tare fericita.Bunicul se chema Rusu Dumitru mort in razboi iar bunica Rusu Agripina decedata in aug.1992.Eu pe 10 oct vin in tara si stau o saptamana si pe 11 oct vin la tara si va caut pt.ca daca aveti publicata cartea imi doresc tare mult sa o am. Va doresc multa,multa sanatate si-i multumesc lui Dumnezeu ca existati.
Buna seara,
Domnule Hutisoru, va multumesc mult pentru datele pe care mi le-ati furnizat. Cu o mica precizare: cel despre care v-am scris, respectiv Onofrei Dumitru (n.1901 – d.2001) a fost bunicul meu dinspre tata, asadar cel despre care spuneti dvs ca s-a insurat in satul Tabara in anul 1843, respectiv Onofrei Gheorghe, este posibil sa fie bunicul bunicului meu, iar Vasile Onofrei platitor de impozit in anul 1820 sa fie strabunicul bunicului meu. Veriga lipsa ar fi tatal bunicului meu despre care nu stiu nimic. Ceea ce stiu cu siguranta este faptul ca acel Gheorghe Onofrei a trait si el pana la venerabila varsta de 102 ani. asadar orice noi date sunt binevenite si apreciate. Va doresc multa sanatate dvs si familiei dvs.
Cu stima si respect, Onofrei Dragos Gheorghe
buna seara domnule profesor asi dori o informatie despre familia rusu elena ea este mama mea nu stiu nimic de ea eu am plecat de la varsta de 15 ani am incercat sa o caut dar nu stiu nimic de ea va rog frumos sami raspundeti va scriu din italia va multumesc
Dragă Petronela, înţeleg durerea ta şi vreau să te ajut dar îmi trebuiesc mai multe date şi informaţii despre părinţii şi bunicii tăi fiindcă familia Rusu este foarte numeroasă iar numele de Elena Rusu în Bivolari îl poartă peste 30 de persoane. Revină cu aceste şi rezolvăm. Până atunci bunelu îţi doreşte mult ajutor de la Bunul Dumnezeu!
Dragă nepoţică Valentina Bulgaru, bunelu Vasile cu bunica Maria îţi acordă cu plăcere acest grad de rudenie, mai ales că pare să fie chiar şi în realitate. Aceasta în afară de faptul că Neculai Huţuşoru, verişorul meu este unchiul tău. Căutând răspuns la rugămintea ta, am constatat că străbunicul tău Ioan Rusu zis Niţă (de la Ioniţă) era cumnatul bunicului meu. El a avut şase feciori, ca şi în legenda Vrâncioaiei toţi au plecat la război (1941-1944). Dintre ei doi s-au întors teferi, doi invalizi iar doi au murit: Dumitru pe front iar Mihai în lagăr chiar în ajun de an nou 1945. Alte amănunte în viitorul apropiat.
Acuma să-mi exprim părerea de rău că ai venit în Bivolari şi nu ne-am văzut, cu toate că eram în localitate şi ştiam că trebuie să vii. Acum mi-a spus Ghiţă Ionescu. Dar trebuia să apăsaţi pe soneria de la uşă sau să daţi telefon de la poştă sau de la oricine, fiindcă din cameră până afară avem trei uşi şi dacă eram cu televizorul deschis…..
Dragă Valentina, aduc câteva completări la cele scrise anterior despre “legenda Vrâncioiei de la Bivolari” care este străbunica ta Tasia, fostă fiica a lui Grigore Huţuşoru, adică a străbunicului meu. La ultimul război, din cei şase feciori plecaţi pe front, sacrificiul a fost şi mai mare, şi anume: trei şi-au dat viaţa: Dumitru, Neculai şi Mihai, unul s-a întors învalid ( Petruţă) şi numai doi s-au întors teferi: Vasile şi Costică. Un exemplu superb de sacrificiu pentru neamul şi ţara noastră. Despre un mic arbore pe linie bărbătească: în preajma anul 1800 exista în Bivolari Anton Rusu apoi fiul său Ion zis Niţă (prezent în anii 1820, 1832, 1845) fiul acestuia Grigore căsătorit pe 2 ianuarie 1894 cu Tasia Huţuşoru cu cei şase feciori de mai sus.
Îţi doresc sănătate, mult succes în viaţă şi sperăm la o întrevedere reuşită în viitor.
al doilea razboi mondial cum s-a desfasurat in comuna bivolari ?
Buna ziua!
Cum de ceva vreme cautind originea numelui Hutuleac,am dat peste com.Bivolari,m-am gandit sa va rog frumos daca cumva ma puteti ajuta mai departe….Mama mea Hutuleac s-a nascut in Zvoristea,jud Suceava,Tatal ei si bunicul erau nascuti tot acolo,bunicul ei s-a nascut prin 1900 tot acolo,dar stie doar ca veneau din partile Bucovinei,ca erau chiaburi,altceva nimic..ea nu stie ca ar fi fost evrei(tineau ortodoxia);tatal ei a murit cand s-a intors din razboi prin 42…deci nu putea fi evreu daca a facut razboiul! Pe bunicul ei il chema Costache Hutuleac(dar nu e sigura…)Ma puteti ajuta cumva,mai departe…?Multumesc frumos!
– Colţa 1980.
Despre trecerea războiului peste Bivolari, sunt multe de spus dar prefer să afli din lectura cărţii noastre aflată în stadiul final de redactare. Puţină răbdare şi să fii sănătos.
– RONGA MIHAELA, numele de familie Huţuleac se regăseşte acum în mai multe localităţi din românia, chiar şi în capitală, în Iaşi şi mai ales judeţul Suceava de unde provin. Numele Huţuleac ne sugerează că provin din etnia huţulilor din nordul Bucovinei.
La noi la Bivolari judeţul Iaşi, a venit o asemenea familie în anul 1922 din zona Milişăuţi-Siret, pe nume Dumitru Huţuleac care s-a împământenit în satul nou Traian unde a primit loc de casă şi un lot de teren arabil de 4 ha. Eu am fost coleg de clasă cu fiul acestuia, Petru, care absolvind o şcoală profesională, a rămas în Iaşi luând şi părinţii lui cu el. Tot grupul celor veniţi atunci au fost creştini ortodocşi şi nu evrei.
Cu părere de rău, dar nu am baza de date din alte localităţi ca să pot extinde cercetarea. Încercaţi la starea civilă din localitatea de origine.
Vă doresc sănătate şi succes. Vasile D. Huţişoru – Bivolari
Saru-ma bunicule,sunt fericit de raspus,ati reusit sa ma emotionati pana la lacrimi..imi pare rau ca nu ne-am intalnit dar nu e timpul pierdut…va multumesc din suflet pentru raspuns…Dumitru mort in razboi a fost bunicul meu.Neculai Hutisorul a fost unchiul meu casatorit cu matusa Ileana(sora mamei).Mama mea se chema Clara.Am numarul dv-stra de telefon si am sa va sun.Am “Asociatia Credinta,Lumina si Speranta “am niste idei si vreau sa le pu in practica aici(Italia)se cam pierde traditia li limba romaneasca.Bunicu Vasile si bunica Maria va imbratisez cu dor si imi doresc mult sa ne vedem.
cu respect va salut ! ce puteti sa-mi spuneti despre asa zisul haiduc coroi ! ma contrazic cu cineva care spune ca nu a trecut prin BIVOLARI . eu va multumesc !
Colţa 1980. Despre ultimul haiduc (Coroi Gheorghe) ce opera în zona Botoşanilor şi Iaşului în preajma şi în timpul ultimului război, puteţi găsi informaţii ample pe internet.
Prin Bivolari a fost numai în trecere. Gheorghe Gulimas care avea cârciumă în târgul Bivolari, a povestit că a fost la el într-o seară în local, i-a cerut mâncare şi băutură în cameră separată (singur). La plecare i-a dat banii şi separat o scrisorică împăturită rugându-l să o citească peste 2 ore. În scrisorică scria ” Eu sunt COROI şi să fim sănătoşi”.
Admirație, domnule Huțișoru! Spiritul dumneavoastră vivace, pasiunea și tonusul dovedit, mă fac să cred în tinerețea veșnică. Rezultatele unui demers de o asemenea anvergură merită popularizate și-mi fac o vină că le-am descoperit atât de târziu…Aș vrea să ne faceți o vizită la școala Tabăra rugându-vă să împărțiți cu noi lumina strânsă în minte și suflet. Să ne trăiți VERDE încă mulți ani fiindu-ne model de trăire frumoasă și generoasă. Mulțumiri!
D-na Prof. Gabriela Grădinaru, Şcoala Tabăra comuna Bivolari.
Vă mulţumesc pentru frumoasele cuvinte ce mi le-aţi adresat şi vă mărturisesc că sunt fericit numai atunci când pot să dăruiesc fructele din pomul vieţii mele, sau cum bine spuneţi Dvs. “să împart şi altora lumina strânsă în minte şi suflet”.
Deci răspund cu mare plăcere invitaţiei Dvs. pentru o vizită la şcoala Tabăra.
Pentru amănunte dăm nr. telefonului nostru 0232 298 524 sau 0746 203 333.
sint probleme tehnice la providerul de internet. nu tine de primarie sau de echipamentul primariei
D-le administrator, dacă puteţi, interveniţi unde trebuie, astfel ca rodnicul nostru dialog să poată continua. Vă mulţumesc din suflet şi vă doresc succes !
Buna ziua. Va rog sa imi transmiteti daca aveti vreo problema tehnica in vizualizarea comentariilor. Mesajele dumneavoastra sint aprobate si apar imediat pe site. La fel si partenerii de dialog au primit acceptul. Nu este nici un mesaj in asteptare. Cu stima, admin1
D-le Hutisoru felicitari pentru istoricul comunei Bivolari
Mulţumesc Nicoletei Cantemir pentru felicitări şi o invit să urmărească şi episoadele filmate de D-l profesor Bordeianu . Deocamdată sunt redate 9 episoade, dar ele vor continua în perioada următoare de timp, cu aspecte şi mai interesante din istoria comunei şi satelor noastre.
Va salut cu respect. Referitor la celebrul bandit Coroi va informez ca bunicul meu Onofrei Dumitru din Bivolari despre care am mentionat in doua din comentariile mele de mai sus, a fost unul dintre cei care l-au capturat pe Coroi. Bunicul meu era pe atunci sef de post la Guranda. Pentru aceasta fapta a si fost decorat cu ordin de zi pe tara din partea jandarmeriei. Acest Coroi despre care s-au nascut legende nu era decat un bandit care nu s-a sfiit sa jefuiasca si oameni obisnuiti. Legenda cu “lua de la bogati ca sa dea saracilor” a fost construita de catre comunisti dupa anii `50. Acest fapt este demonstrat de plangerile de talharie care se afla si acum la arhiva jandarmeriei romane, majoritatea dintre ele fiind facute de catre oameni obisnuiti care s-au trezit jefuiti la drumul mare in timp ce se intorceau de la diferite targuri locale unde isi vindeau animale sau bunuri.
La capturarea lui, Coroi n-a ezitat sa procedeze murdar si sa ia ostatic omul in casa caruia se afla, amenintand cu impuscarea acestuia.
Va doresc multa sanatate si succes in acesta activitate.
D-l Dragoş Onofrei. Foarte interesant este episodul relatat privind capturarea lui Coroi.
A continuat apoi procesul lui la judecătoria din Bacău, care a fost cel mai mediatizat în toată ţara prin amploarea lui, a numărului de dosare, cum şi a unui număr impresionant de martori. Pedeapsa nu a fost una prea severă şi curând eliberat, s-a căsătorit şi cu rezerva de bani şi-a deschis o cârciumă la Bacău, iar tovarăşii din perioada comunistă l-au considerat erou promovându-l ca lucrător în serviciul de securitate.
Toate cele bune şi multă sănătate vă doresc !
Sunt bucuroasa ca am descoperit site-ul dvs. despre locurile in care s-au nascut parintii mei si unde in timpurile fericite ale copilariei mele mi-am petrecut vacantele! Mereu am avut intrebari despre istoricul zonei si indraznesc sa va rog sa-mi raspundeti:
1. A existat vre-un pod in dreptul fostului vad de la Hatas? Unde conducea drumul din dreptul acestui pod?Bunica mea-Ruxandra Perju(fosta Rusu)si cunoscuta tuturor ca “matusa Milia” -imi povestea despre padurea de peste Prut ca despre un taram de basm unde cararile se intalneau la un copac urias sub care se puteau adaposti mai multe carute! Tatal meu imi povestea si el candva despre perele uscate in pod -cotoabe-care proveneau dintr-o zona a padurii unde cresteau niste peri speciali.
2.Ce este “Movila” de pe deal ? A fost folosita pentru semnalizare sau este mai veche?
3.Bunica mea si unii batrani din copilaria mea mai purtau o tinuta traditionala .Mai exista pastratori de obiecte autentice sau un muzeu ceva in Bivolari? Fiindca mi-e teama ca o sa se uite de tot basmalutele tivite cu margele pe care le purtau femeile din amintirile mele sau dantelutele de bumbac facute de mana.
Va transmit tot respectul si recunostinta mea pentru ca reconstituiti si transmiteti valorile si istoria acestor locuri!
D-na Angela Vasilescu (Perju) – Bucureşti.
Mă bucură descoprirea Dvs. şi că iubiţi aceste locuri binecuvântate. Iată răspunsurile solicitate:
1.Da, valea Prutului din această zonă este locul copilăriei mele pe care călcam cu tălpicii goi din primăvară până-n toamnă. Podul în discuţie exista puţin mai sus de vadul prin care se putea trece şi cu căruţele în timpul când apa râului era mică. Podul de aici era un bac plutitor acţionat manual cu un scripete pe cablu de oţel, care putea susţine câte 3-4 căruţe cu încărcătura lor.
Viaţa lui s-a terminat în ziua de 24 martie 1944, când i s-a dat foc pentru a nu folosi la trecerea trupelor sovietice ce se apropiau de râul Prut. Drumul de aici ducea la satul Călineşti maxim 3 km din care doi prin pădure şi de acolo în alte sate (Drujineni, Hânceşti, Chetriş, Viişoara, Albineţ,Năvârneţ,Valea Rusului ş.a.) Casa mea părintească era chiar pe malul Prutului. Mi-am petrecut copilăria pe această vale, alături de apa Prutului, plaja pe nisip şi pădurea de care vorbiţi, împreună cu cei de generaţia mea care am mai prins acel farmec al libertăţii copilăriei în natura curată, pură. Copiii sau tinerii desfăşurau activităţi de cultură fizică şi sport popular foarte bogate şi variate: jocurile cu mingea de cârpă sau păr (oina,sita, ţâcul şi poarca) palanca (aruncarea băţului la distanţă), şarpele, capra (alergare cu sărituă peste cel din faţă aplecat), dea ascunselea sau hoţii şi jandarii, concurs de trântă dreaptă, alergare viteză 100 m plat sau călărie pe distanţe mai mari. Scăldatul şi plaja începea la Duminica Mare şi se termina la Ziua Sfintei Cruci. Pe atunci apa Prutului era mai caldă, fiindcă nu exista uriaşul lac de acumulare de la Stânca-Costeşti (70 km lungime) care păstrează răceala din perioada iernii. Plaja şi sportul acvatic era diversificat: Înotul pe apă şi pe sub apă, sărituri gen trambulină de pe mal etc. Când timpul nu permitea aceste sporturi, ne întreceam la spus poveşti şi poezii, jucam ţintar (carul), ghicitul scrisului ascuns sub palmă a cifrelor de la 1 la 10, vorbitul păsăreşte şi traducerea lui (expunerea inversă a literelor din cuvinte) şi multe altele.
Pe primul plan însă era educaţia prin muncă după exemplul prinţilor. Toţi membrii familiei, de la mic la mare participam fiecare după puterile noastre, la munca câmpului şi la altele cum ar fi păscutul vietelor, cailor, oilor, păzitul la vie şi harbuzărie, activităţi care asiguaru bunăstarea familiei.
Pe atunci aproape că ţăranul nu avea nevoie de bani. Mama – gospodina casei era o adevărată industrie casnică şi alimentară. Nu pot uita mâcărurile sănătoase acum dispărute: laptele de cânepă (de buhai) alivencele la cuptor din făină de porumb şi de grâu cu lapte prins şi ouă, sărbuşca, înăcreala, plăchiuţa, chisăliţa, bobul şi lintea preparate ca fasolea. Şi mai faceam noi copii, balmuş şi urs cu brânză, floricele şi seminţe coapte pe plită. Toate naturale, fără E-uri şi fără ingrediente toxice .
Natura ne ajuta cu darurile ei: Peşte din belşug prins vara cu ciorpacul sau crâsnicul şi iarna la copcă. Pădurea ne oferea primăvara: flori, urzici, curpeni şi grăuşor. Vara; mure, zmeură şi alune. Toamna; ciuperci, mere pădureţe şi pere pădureţe care tăiate felii se puneau la uscat pentru iarnă. Iarna pădurea ne rezolva încălzirea locuinţei. Copii cu săniuţele pe “tilihan” sau cu patinele de lemn legate strâns de opinci, îşi arătau mestria de patinatori pe gheaţă. Din toate astea rezulta “minte sănătoasă în corp sănătos”. Duceam o viaţă tihnită fără stres în armonie cu natura cu oamenii şi animalele. Toate ne aduceau bucurie şi satisfacţie iar lipsurile şi nevoile nu se observau. Dar pentru toate aceste daruri, nu uitam să ducem o viaţă creştină respectând zilele de post, de rugăciune şi participarea la Sfânta Liturghie de sărbători. Pe atunci Biserica şi Regele constituianu baza stabilităţii, a încrederii şi păcii sociale. La casă părintească în “camera de curat”, portretele Regelui şi Reginei erau aşezate pe peretele din faţa icoanelor. Numai când au venit ruşii le-am ascuns ca să nu le profaneze.
2. Movila de pe deal numită “Movila Hătmănesei” a folosit întra-devăr pentru observare şi semnalizare încă din timpul lui Alexandru Cel Bun (1400-1432).
3. Temerile Dvs. sunt îndreptăţite cu privire la portul popular tradiţional care dispare uşor odată generaţia veche. Acum avem numai persoane care păstrează ca obiecte de muzeu în şifonier sau în sipet, dar nu le îmbracă nici la zile naţionale. O excepţie o face totuşi soţia mea care este învăţătoare şi doreşte să dea un exemplu de imbold pentru tineretul de astăzi.
Da, a existat un asemenea punct muzeal în cadrul şcolii din Bivolari, organizat de D-na şi D-l prof. Bordeianu Ecaterina şi Ionel Bordeianu, însă după ieşirea lor la pensie, următorul director nu a mai apreciat munca depusă de iniţiatori şi nici de importanţa educativă pentru elevii acestei şcoli. Personal, regret profund acest gest. Cât despre rudele Dvs. vă asigur că-mi sunt foarte cunoscute.
Cu respect, V.Huţişoru
Ati rascolit ceva amintiri in sufletul meu! Tatal meu, plecat prea devreme de langa noi, a incercat sa-si descrie copilaria facand aproape aceleasi referiri ca dvs. Din pacate randurile despre acea perioada fericita nu s-au pastrat dar iata ca dvs.aveti puterea si talentul de a recompune atmosfera si obiceiurile fascinante ale unui trecut curat si inocent. Scrieti, va rog in numele atator urmasi ai bivolarenilor risipiti prin lume, despre adevarurile pure si fericirea simpla de altadata! Va rog sa-mi permiteti si alte intrebari pe viitor si va multumesc pentru raspunsuri ! Pe curand!
Cu mare plăcere.
Buna ziua,caut si eu o familie care locuia in sat.Solonet,Fam.Ursache Traian si Mariana,aveau 3fete si un baiat.As vrea sa iau legatura cu ei si nu stiu cum.Ma puteti ajuta?Astept un raspuns.Va multumesc.
Daniela Drăghici, cu tristeţe te anunţ că Traian Ursache a murit iar Mariana se află la muncă în Italia. În Soloneţ se mai află acum fiul Ionuţ cu o soară.
Multumesc mult,imi puteti spune cum pot lua legatura cu ei,un nr.de telefon?
Daniela Drăghici. Poţi lua legătura cu Ionuţ Ursache din satul Soloneţ Comuna Bivolari prin telefonul mobil al lui 0747 789 114 şi de la el vei afla şi celelalte rude.
Îţi doresc multă sănătate şi succes în toate!
Va multumesc mult,va doresc sanatate.
Buna ziua domnule Hutisoru..Foarte interesant tot ce ati scris aici, wow.Eu am ambii bunici,strabunici de acolo…Fam. Taru(tata), Fam. Covaci(bunicul), Fam. Ursache(bunica). Chiar as vrea sa stiu mai multe despre ei pentru ca au murit bunicii si am ramas fara informatie despre locul de unde ne tragem…plus ca eu acolo am copilarit vreo cateva vacante de vara prin 94-97, in Bivolari unde avea casa Bicu si Bica, D’zeu sa’i ierte…daca imi aduc aminte bine aveau casa pe langa familia Furnicaru sau ceva de genu ahahahaha doamne ce frumos era…vreau sa vin intr’o vara iarasi!!
Covaci si Ursache(bunicii din partea mamei) doar ca bunica Ursache(Ursachi) era din Cornu’ Negru nu din Bivolari respectiv Traian, ca bunicul din partea mamei…in Traian inca mai am o bunica Taru, bunica din partea tatalui…dar nu am tinut legatura niciodata, ma rog stiam ca nu ii facea placere ca suntem nepotii ei . 🙂
Mihai Ţâru. Era bine să ne fi scris numele şi prenumele rudelor apropiate; tata, mama şi bunicii din ambele părţi. Totuşi presupun că mama este din familia lui Ursache Gheorghe din Cornul Negru şi tata din satul Traian. Dacă este aşa, atunci aveţi un unchi, profesorul Ţâru Constantin directorul şcolii din Bivolari, pe care îl puteţi suna la telefonul 0232 298 658 şi veţi afla tot ce doriţi.
Noi îţi dorim sănătate şi succes în toate.
despre. Ailoaie Grigore. Ailoaie Frasana ce puteti zice,. Va multumesc Sunt bunicii mei din biv,
Actual numai bunica mai traieste,
Buna ziua,dl.Hutisoru sunt fiul lui Poleac Petru din comuna Bivolari,sat Traian si am gasit scris in istoricul satului Traian,precum ca bunicii mei au fost inproprietariti cu 4 ha
de teren si loc de casa.
Ceia ce nu este adevarat.Bunicii mei cumparand absolut tot terenul la fel ca si familia Petrisor! Tin sa va informez ca sunt documente care atesta acest lucru.
Va rugam sa rectificati greseala.Va multumesc!
Da domnule Adrian, sunt şi excepţii de la regula generală, încât vă dau dreptate mai ales că aveţi şi documente. Îţi cer scuze şi îţi doresc să menţii tradiţia bunicilor de
fruntaşi ai gospodarilor din satul Traian.
Da domnule Adrian, sunt şi excepţii de la regula generală, încât vă dau dreptate mai ales că aveţi şi documente. Îţi cer scuze şi îţi doresc să menţii tradiţia bunicilor de fruntaşi ai gospodarilor din satul Traian.
Cu stima domnule Vasile D. Huţişoru. Citesc cu atentie aceste mesaje si sunt placut surprins sa vad ca cineva este atat de indragostit de isoria acestor locuri. Sunt un nepot al lui Vasile. Ghe, Bozian din Buruienesti si doresc sa aflu, daca se poate, despe asezarea acestei familii pe acele locuri. In copilarie dar mai ales la maturitate am descoperit multe documente interesante in cufarul bunicului meu care mi-au fost o adevarata lectie de istorie. Am citit de exemplu un document de la 1800 incheiat de “portarelul Judetului JASSY” in legatura cu un litigiu al razesilor din Buruienesti si preotul Gheoghenide parca. Hotararea spunea (fiind atasata si o harta) ca s-a tras o linie de la drumul Furului la apa Prutului si s-a impartit teritoriul intre cele doua parti aflate in conflict. Interesant este, din cate imi amintesc, modul in care incepe portarelul “descalcitul itelor”. Au fost chemati cei patru batrani ai satului, Buruiana, Iamandi parca si nu mai retin celelalte doua. Dealtfel documentul era structurat pe patru “tablouri” asa se numeau fiecare tablou avand una din aceste familii ai caror batrani ii reprezentau. Fiecare chemat aducea “inscrisuri sau martori” pentru a dovedi legalitatea detinerii suprafetelor de pamant. Martorii chemati sustineau prin prestare de juramant ca au fost prezenti ori la vanzare-cumparare ori la nunta unde acest pamant a fost dat “dota”. Documentul scris tot de mana caligrafic cu tocul, purta o pecete din ceara rosie. Un al act-document gasit de mine a fost un caiet studentesc de prin anii 1928-1934 unde Badarau scria toate cheltuielile de peste an. Toate platile sau cheltuielile erau evidentiate, astfel ca la 31 dec se facea un fel de bilant, fara contabil, fara auditor, fara cenzor. Cand se ajungea la vin, se evinentia cantitatea de vin dupa care, la pieredere se trecea ” pierderi prin doaga”. Va multumesc daca ati avut rabdarea sa cititi aceste randuri care, repet, mi-au venit in minte dupa ce am citit mica lectie de istorie prezentata in acest site.
Buna ziua domnule Hutisoru si felicitari pentru ceea ce intreprindeti.Eu sunt profesor de istorie si “sap”acum cate un pic si in trecutul familiei mele.Nu stiu daca voi reusi dar ceea ce stiu sigur este ca istoria familiei mele se leaga si de comuna Bivolari.Cu ajutorul dumneavoastra as vrea sa fac lumina in aceasta privinta.Pot sa va spun , din informatiile culese de la bunicii mei ca apartinem familiei Chisca din satul Bivolari.Pe strabunicul meu il chema Chisca Neculai si se nascu in satul Bivolari la 1898.Stiu ca a mai avut un frate Harambie si o sora Anica.Acum ce doresc eu sa aflu este ca=t ded mult merge aceasta familie in timp si care este originea ei , in cazul in care nu e de prin partile locului.As vrea sa aflu si date despre parintii bunicii lui Chisca Neculai….Oare m-ati putea ajuta cu unele informatii.Va rog nespus.
D-le C-tin Pazariu. Vă aduc la cunoştinţă că numele Bozianu nu apare în comună până la 1917 şi e de presupus că primul venit (străbunicul Gheorghe) s-a căsătorit cu o fiică de răzeş din Buruieneşti, cu urmaşii, Vasile, Dumitru, Ioan şi Gheorghe (Gelu) care locuieşte acum în satul Tabăra. Ei au fost de casa lui Gheorghe Bădărău, om cu avere, fost zece ani primar al comunei, pe care îl ajutau în gospodărie ca şi la cele 40 ha.teren arabil, cumpărate de la Popa Grecu – preotul Vasile Dioghenide de la biserica din sat. Cu această ocazie a primit şi actele unui proces desfăşurat în anul 1867 care a avut loc pentru “împresurarea moşiei” de către răzeşi. La măsurătoarea făcută de inginerul Ieremia Dubău, s-a stabilit că din cele 333 fălci ale moşiei Siliştioara, preotul are 2oo fălci, iar răzeşii numai 133. Eu am o copie după harta din cufărul bunicului Dvs. şi o să apară în cartea mea “File din Istoria Comunei Bivolari” până la finele anului.
D-le C-tin Pazariu. Vă aduc la cunoştinţă că numele Bozian nu apare în comună până la 1917 şi e de presupus că primul venit (străbunicul Gheorghe) s-a căsătorit cu o fiică de răzeş din Buruieneşti, cu urmaşii, Vasile, Dumitru, Ioan şi Gheorghe (Gelu) care locuieşte acum în satul Tabăra. Ei au fost de casa lui Gheorghe Bădărău, om cu avere, fost zece ani primar al comunei, pe care îl ajutau în gospodărie ca şi la cele 40 ha.teren arabil, fosta proprietate a lui Popa Grecu, preotul Vasile Dioghenide de la biserica din sat. Cu această ocazie a primit şi actele unui proces desfăşurat în anul 1867 care a avut loc pentru “împresurarea moşiei” de către răzeşi. La măsurătoarea făcută de inginerul Ieremia Dubău, s-a stabilit că din cele 333 fălci ale moşiei Siliştioara, preotul are 2oo fălci, iar răzeşii numai 133. Eu am o copie după harta din cufărul bunicului Dvs. şi o să apară în cartea mea “File din Istoria Comunei Bivolari” până la finele anului. Acel registru, era evidenţa de gestiune a propriei averi. El a înfiinţat şi o bancă cooperativă numită “Unirea”pe care o gestiona tot el, şi unde-şi fructifica banii din venitul lui. Lumea spunea că săracul nu ieşea cu fărămitura-n barbă de la el. Numai că în vara anului 1944, fugind de Armata Roşie a murit subit cu poliţele băncii în sân. A avut un singur fiu pe care îl persecuta că nu învaţă să fie primul ca cei din Bădărăi, (cu care nu se înrudea) drept care acesta s-a sinucis. Comuniştii i-au confiscat averea, iar coana Bădărău supraveţuitoare, a ajuns să fumeze chiştioace adunate de pe stradă. O ajuta totuşi familia BozianuIată o lecţie de viaţă a unor oameni lacomi, fără credinţă în D-zeu. Să luăm aminte şi să facem numai fapte bune.
D/le prof. Paladic Iulian, am căutat să sap şi eu cât am putut la arborele familiei dvs. şi am aflat că este foarte veche, atât cea din Bivolari cât şi cea din satul Tabăra care e şi mai numeroasă. La Bivolari am găsit la 1800 pe Neculai Chişcă, apoi pe fiul Costandin în anii 1820 – 1838 iar în 1888 pe Manole Chişcă, probabil fiul lui Costandin. Toţi oameni maturi capi de familie (birnici). Locul în clasamentul pe comună în 2008, este 12 din cele 35 de grupuri ale marilor familii. Vă doresc sănătate şi succes în toate!
Va multumesc pentru raspunsul oferit si probabil documentat, dar pentru a corela datele istorice cu ceea cele aflate de la familia mea precizez urmatoarele: bunicul meu Bizian Vasile era fiul lui Gheorghe Bozian ( asa se si semna in cartile citite din biblioteca mea ” citit la data de ……. de mine V.Ghe. Bozian.”). Inceputul informatiilor mele sunt cu Vasile Bozian fiul lui Gheorghe Bozian care a mai avut si o fata Pachita (casatorita cu Alexandru Zaharia ). Bunicul meu Vasile a fost nepot al Marghiolitei Badarau aceasta fiind sora cu mama sa (al lui Vasile Bozian). Vasile a avut 2 casatorii, prima sotie murind a lasat 2 fete Maria si Ileana care au locuit la Santa Mare. Din cea de a doua casatorie cu Maria (bunica mea) au rezultat copiii: Aglaia (mama mea) Dumitru, Anuta (casatorita Luca), Ion, Gherghe (Gelu) si Adina (casatorita Tuga).
Referitor la starea jalnica in care ajunsese Marghiolita pot confirma ca tatal meu la una din venirile sale la socru a intrat pe la scoala (fosta casa a Marghiolitei)
. Aceasta statea la gard si l-a oprit din drum spunandu-i : “Tinere nu ai o tagara?”
Revenind la bunicul meu Vasile acesta s-a nascut la 1897 iar bunica Maria (ce-a de a doua sotie la 1907).
Stiu ca erau 10 ani intre ei dar ce ma urmarit pe toata perioada vietii lor a fost respectul pe care i l-a purtat bunica. Niciodata ea nu i-a spus pe nume. Modul de adresare era: ‘bre n-auzi”, ‘ne-ata” iar catre ceilalti ‘ bunela-tu” sau ‘tata-tu”.Acest respect nu venea neaparat din diferenta de varsta cat din faptul ca spre deosebire de ea, bunicul meu invatase 4clase.El ii citea cand venea la oras denumirile intalnite iar ea era incantata.
Va multumesc pentru gazduirea pe aceasta pagina si va urez mult succes in ceea ce intreprindeti.
E foarte bine sa ai de unde poti citi istoria comuni tale ma ajutat si la tema
Buna ziua
Bunicul meu era un Nicuta , si din Cité imi aduc aminte era din satul Tabara Nicuta Neculai ,căsătorit cu Frunza Aneta ,despre ei ce știți sa imi Spune-ți ,as dori sa reconstruiesc arborele genealogic , din partea mamei ,iar tata este Maxim Gheorghe amândoi din Santa Mare
Va mulțumesc
Atena Maxim
Atena Maxim, greu dar se poate. Bunicul este Grigore Nicuţa şi nu Neculai. El a înfiinţat satul Tabăra Nouă şi prima prăvălie din acest sat în anul 1957. Când a început în comună, colectivizarea agriculturii, şi-a vâdut pământul şi împreună cu cei 5 sau 6 copii s-a mutat în comuna Aroneanu de lângă Iaşi. Am aflat că Doamna Florea, prezentatoare la TVR Iaşi ar fi din această familie. Vă doresc sănătate şi succes în toate.
Buna ziua dle Hutisoru! Cu admiratie am citit materialul dvs. Imi puteti spune despre arborele genealogic al fam. Manstireanu din Bivolari? Sunt Un membru al acestei commune. Va multumesc.
D-le Mihai Mănăstireanu vă aduc la cunoștință că primul dvs.strămoș pe nume Ion a apărut la Bivolari în preajma anului 1864 când Cuza ia dat pământ aici, fiind înregistrat cu numele Mănăstireanu, după localitatea de unde provenea : Mănăstireni, județul Botoșani. A avut 3 feciori: Costache, Neculai și Grigore, ultimul a fost și un bun primar al comunei . Grigore a avut fiu pe Gheorghe iar acesta pe D-L Gică Mănăstireanu trăitor acum în Bivolari (telefon 0232298539) cu fiul Silviu (telef.0232274485) . Luați legătura cu d-l Gică și vă lămurește mai bine. Succes!
D/le Mihai Mănăstireanu. Familia Dvs. este prezentă şi acum în Bivolari care ştiu foarte bine istoricul familiei Dvs. Vă dau telefonul d-lui Gică Mănăstireanu să-l sunaţi la 0232 298 539. În mare eu ştiu că primul a venit aici din satul Mănăstireni judeţul Botoşani înainte de primul război. A avut 3 feciori şe fiice. Aceştia sunt Costache, Neculai şi Grigore care a fost şi primar al comunei prin anii 1933-1934. Vă doresc sănătate şi succes.
Stimate Huțișoru Vasile!
Jos pălăria și sus bastonul pentru tot ce am aflat despre localitatea Bivolari datorita D-stra! M-atți intrigat sa vin din Chișinău să văd această localitate -Bivolari. Dumnezeu să Vă dee sănătate și puteri pentru a realiza ce v-ați pus in gând. Cu respect, ma închin cu pietate – Valentin Bătrînac.
Domnule Valentin, vă mulţumesc pentru urări şi mă bucur dacă v-a plăcut comuna noastră. Îmi pare totuşi rău că nu ne-am văzut, să ne cunoaştem, dacă tot aţi făcut acest drum. Sperăm poate în viitor.
Atena Maxim. Greu dar se poate. Bunicul Dvs. este probabil Grigore Nicuţa şi nu Neculai. Grigore Nicuţa este cel ce a înfiinţat satul Tabăra Nouă împreună cu prietenul său Articuci,
El a înfiinţat în anul 1957, prima prăvălie a cooperativei, în casele lui. Când era vorba să intre în gospodăria colectivă s-a mutat în comuna Aroneanu de lângă Iaşi împreună cu cei 6 copii.
Pe Mihai l-am cunoscut în anul 1958. Doamna Florea prezentatoarea de la TVR Iaşi este din această familie. Vă doresc sănătate şi succes în toate !
Maxim Atena- A fost greu de descurcat rugămintea dvs şi nu ştiu dacă şi acum problema este clarificată. Mai întâi cred că bunicul dvs. a fost Nicuţa Grigore (nu Neculai). El şi cu un prieten numit Articuci au înfiinţat satul Tabăra Nouă. Acolo a deschis şi prăvălia cooperativei în casele lui. În momentul când a început colectivizarea agriculturii, a plecat în comuna Aroneanu lâgă Iaşi împreună cu cei 6 copii ai lui. Pe Mihai l-am cunsocut fiind mai mare, prin anul 1958. Ceilalţi sunt acum în oraşul Iaşi, iar o posibilă nepoată D-na Florea este prezentatoare la Televiziunea din Iaşi. Vă doresc succes şi sănătate!
Rog date despre bunicul meu Raba Vasile(Nenica)-Vreau sa stiu cine a fost strabunicu meu si de unde vine numele de RABA. Dom Hutisoru stiu de la mama mea pe care o chema Zamfira ca mama ei adica bunica mea era de-a lui Hutisoru care,locuia pe malu prutului si ca erati nepotu ei.Rog date despre Familia Raba de unde vin ei in Bivolari Va Multumesc Anticipat.
Rog date despre bunicul meu Raba Vasile(Nenica)-Vreau sa stiu cine a fost strabunicu meu si de unde vine numele de RABA. Dom Hutisoru stiu de la mama mea pe care o chema Zamfira ca mama ei adica bunica mea era de-a lui Hutisoru, care locuia pe malu prutului si ca erati nepotu ei.Rog date despre Familia Raba de unde vin ei in Bivolari Va Multumesc Anticipat.
Raba Petru. Familia Raba în Bivolari este foarte veche: în anul 1820 erau deja 3 capi de familie: Simion, Grigore şi Andrei. În anul 1838 mai apar: Ioan, Vasile şi Grigore, bătrânul. Vasile bunicul tău, a mai avut 3 fraţi: Costache, Ioan şi Andrei . Numele Raba pare să vină de la Râba care în ruseşte, înseamnă Peşte sau Pescar, nume din zona Basarabiei. Raba Petru, acum în Bivolari mai sunt încă 4 persoane cu acest nume, care se identifică după poreclele moştenite: Chiriac, Neghiniţă, Popmieru, şi Crocodil. Tu porţi pe cea a tatei: “Colica”. Da suntem rude. Numai că Zamfira – mama ta – era fiica lui Costache Rotaru şi a Ecaterinei Huţişoru, sora tatălui meu. Zamfira fiind verişoara mea. Asta este situaţia şi să fim sănătoşi cu toţii.
Va Multumesc mult, si multa sanatate pentru familia Dumnevoastra.Si pentru consateni mei mult noroc in viata si sanatate multa.
PENTRU Rusu Petronela. Scuze pentru întârziere. Răspunsul e dureros, dar asta este: Mama ta Elena a fost recăsătorită cu un bărbat din comuna Oglinzi judetul Neamţ unde acum un an a decedat. La înmormântare au fost şi cei doi fraţi ai ei din Bivolari. Îţi dau numărul de telefon mobil al moşului tău Rusu Petrică 0756e 861413.
Dumnezeu să-ţi fie de sprijin şi ajutor.
Răspuns pentru Rusu Petronela. Răspunsul este dureros, dar asta este situaţia. Mama ta fiind căsătorită cu un cetăţean din comuna Oglinzi județul Neamţ, a decedat acum un an.La înmormântare au fost şi cei doi fraţi din Bivolari. EA LEGĂTURA CU MOŞUL TĂU RUSU PETRICĂ la telefonul mobil nr.0756 861 413. Doamne ajută !
RASPUNS PENTRU RUSU PETRONELA – IA LEGATURA CU MOŞUL TĂU RUSU PETRICĂ LA TELEFONUL MOBIL 0756 861 413.
ANUNȚĂM pe cei interesați că în ziua de 23 octombrie 2016 ora 12, în aula Filialei Academiei Române din Iași strada Independenței, are loc lansarea cărții ,, Comuna Bivolari – Vatră de Trăire Românească” autor Vasile D. Huțișoru. Vă așteptăm cu drag.
Preambul (cuvântul meu la începutul cărții)
Am apreciat mult satele și comunele ale căror trăitori s-au străduit și au scris o istorie a lor, mai mică sau mai mare, dar care strălucesc ca niște stele pe cerul istoriei noastre. Fiind interesat de istoria locală, am procurat în decursului timpului unele din aceste lucrări monografice: Flămânzi 1977, Șipote 1988, Trifești 1995, Horlești 1999, Sulița 2001, Dumeștii Vasluiului 2006 și Belcești 2007. Am consultat și pe internet monografiile altor localități și am observat că acelea scrise după revoluție sunt mai ample și mai bine documentate, dar multe se deosebesc ca structură.
Personal, am regretat mereu că într-o comună ca Bivolarii, cu un asemenea trecut din timpul lui Alexandru Cel Bun și Ștefan Cel Mare, cu târg și reședință de plasă timp de 100 de ani, nu s-a găsit nici o persoană cu pregătire superioară, care să întocmească o monografie demnă de statutul acestei localități.
Îngrijorat că această situație se va perpetua, m-am găsit eu, un străbunic de 80 de ani cu pregătire postliceală în finanțe-bănci, să îndrăznesc a săpa pe ogorul istoriei, unde stăpânii sunt alții, ,,cei cu cartea stăpânirii”.
Întâmplarea a făcut ca în vara anului 1982, în unitatea în care lucram, Spitalul Bivolari, să organizăm sărbătorirea împlinirii a 100 de ani de existență. Eu, ca localnic, mi-am luat sarcina întocmirii referatului documentar, privind istoricul și activitatea spitalului și a celei medico-sanitare a comunei pe 100 de ani.
Atunci am intrat în atmosfera sălilor de studiu de la Arhivele Naționale, ce se aflau la Mănăstirea Golia, Institutul de Istorie A. D. Xenopol și marile biblioteci din Iași.
A rezultat un referat de 12 pagini, care a fost apreciat de șefii de la județ și de participanții la solemnitate.
Imediat după aceasta, am ajutat-o pe soția mea cu alte cercetări privind comuna Bivolari, care, învățătoare fiind, primise sarcina sub amenințare cu sancționarea, să întocmească istoricul comunei în 3 săptămâni..?! Am întocmit împreună acel istoric al comunei de 23 pagini, care a folosit apoi ca documentație și unor tineri studenți de la diferite facultăți.
De atunci, s-a lipit de mine microbul cercetării documentelor istorice, pe lângă cel cronic al muzicii, cărților și lecturii. Căci poți să ai 2 sau 3 școli, dar dacă nu citești, cu cine te asemeni?
După câțiva ani de la pensionare, am reluat cu și mai mare pasiune munca de cercetare și adunare de informații, după ce prietenii mei din Israel mi-au trimis după 1990 cartea scrisă de ei ,,Orășelul Nostru Bivolari”.
Acest fapt m-a făcut să raţionez astfel: ,,Cum domnule, un grup atât de mic de oameni, câţi au mai rămas, împrăştiaţi peste mări şi ţări, sunt în stare să scrie o asemenea carte despre localitatea unde s-au născut, iar noi aici 4500 câţi suntem, dovedim un dezinteres total pentru un lucru atât de important ?”.
Aşa mi-a apărut ambiţia şi hotărârea de a nu precupeţi nici timpul, nici banii, până nu mă documentez să scriu această minunată poveste, care sper să vă bucure câtuşi de puţin şi pe dumneavoastră.
Se spune că munca făcută cu plăcere te face fericit, lucru ce mi se potrivește și mie. Eu adaug că pentru mine, a fost ca pasiunea pentru vânătoare sau pescuit, cu zile bune când descopeream documente de valoare și zile care nu mă mulțumeau.
Redau un episod revelator în această privință: Am apelat la Biblioteca Garnizoanei Militare din Iași la dl. colonel Tiron și d-na bibliotecară Vrânceanu, care mi-au împrumutat pentru o săptămână, cele 3 volume ,,Veteranii pe Drumul Onoarei și Jertfei” aproape 2000 de pagini pe care le-am citit, cu speranța că voi găsi fapte eroice cu militari din comuna noastră.
Norocul mi-a surâs la pagina 326 din primul volum. Neagu V. Ioan, (din satul Tabăra) sergent artilerist comandant de tun şi mare erou din ultimul război mondial, pe pământ rusesc, fiind ultimul luptător căzut din tot echipajul tunului pe care îl comanda, în momentul când încerca să tragă singur ultimul obuz, a murit cu tunul în braţe, lovit de gloanţele inamicului. (Informaţie de la fostul său comandant de baterie, căpitanul Ion Panaitescu din Divizia 35 infanterie).
Puteam să mă mulțumesc cu această informație, dar am citit și celelalte 1600 de pagini, fără să mai descopăr ceva. Am citit o săptămână, pentru un sfert de pagină.
Mă necăjeau apoi cuvintele vechi, pe care nu le înțelegeam. Am căutat prin biblioteci și anticariate un dicționar de cuvinte arhaice, dar nu am găsit. M-am dus prin librării să-l cumpăr, dar nu-l aveau. Atunci, la sala de studiu, spun această poveste d-lui Silviu Văcaru cercetător doctor în istorie. El zâmbește și făcând un pas, scoate din vitrina de alături unul din primele dicționare ale limbii române, devenit acum arhaic.
Lipsa mea de specializare în domeniul cercetării mi-a creat unele greutăți, prin faptul că nu am folosit fișe pe subiecte de cercetare, ci am luat notițe pe caiete sau foi volante. Când am aflat metoda corectă, era prea târziu. Acum m-am pomenit că am informații pentru două cărți, nu pentru una, numai să fie sistematizate.
Uneori, colectam informații colaterale, ce nu făceau obiectul meu de cercetare, doar fiindcă mi se păreau inedite sau interesante. Așa m-am pomenit și cu o mulțime de informații gen enciclopedie. Peste toate, am mai adăugat mărturia unei istorii trăite de mine, ca și cele auzite de la părinți, bunici și bătrânii satului, trăitori pe aceste binecuvântate meleaguri. De aceea se spune că oamenii fac istorie, iar bătrânii văd și în trecut, dar și în viitor. În viață omul trebuie să facă o casă, un copil și să sădească un pom, pentru generațiile viitoare. Dacă mai scrie și o carte este ceva minunat.
Pe lângă multitudinea de aspecte relatate, am acordat atenția cuvenită tradiției noastre creștine, care ne-a ținut uniți în jurul Sfintei noastre Biserici, trecând prin toate valurile istoriei, numai cu ajutorul Bunului Dumnezeu Căruia Îi mulțumesc că mi-a dat zile și sănătate să pot încheia această lucrare ce mi-a aprins dorința de a mai scrie.
Acum când îmi văd împlinit un vis al vieții mele, țin să aduc călduroase mulțumiri celor care m-au sprijinit la apariția acestei cărți: d-lui Ioan Donisă, (consăteanul nostru) profesor doctor emerit, fost decan al Facultății de Geologie-Geografie, istoricilor doctori în științe de la Institutul de Istorie și Arheologie A. D. Xenopol din Iași, d-lui Silviu Văcaru pentru îndrumări și transcrieri din chirilică în latină, D-nei Cătălina Chelcu și d-lui Marius Chelcu pentru traduceri și transcrieri, d-nei inspector Iftimi Rodica, fost custode al sălii de studii la Arhivele Naționale din Iași și d-nei Georgeta Anghel, de la Arhivele Naționale București.
Mulțumiri d-lui primar Liviu Teodorescu pentru sprijin moral și material. De asemenea, mulțumiri și recunoștință soției mele, învățătoarea Maria Huțișoru și fiicei mele, inginer, traducător și poet, Lavinia (Huțișoru) Dumitriu, președintele Societății de Inforenergetică București și a Fundației de Inforenergetică “Sfântul Apostol Andrei”, pentru susținerea pe toate planurile, pentru colaborare și încurajare.
Nu în ultimul rând, mulțumesc d-lui comandor de marină Claudian Dumitriu, soțul fiicei mele, un cercetător înnăscut, autor al noii cunoașteri Inforenergetica, pentru tot sprijinul din ultimii 15 ani.
Îi mulțumesc așadar și nepotului nostru Mihai Gabriel Urmă pentru cei doi strănepoți minunați, Andrei și Andreea pe care ni i-a adus în viața noastră, iar lor le mulțumesc că au ales să ne aducă bucurii.
Istoria locului este o hrană sufletească a viețuitorilor unei localități. Ea nu trebuie să lipsească din zestrea de cunoaștere a tineretului care trebuie să o ducă mai departe în viitor, întărindu-le mândria și demnitatea de ROMÂNI.
Cartea de față este o poveste de dragoste pentru locurile natale, pentru cetățenii comunei Bivolari, oriunde s-ar afla și pentru toți iubitorii de neam și de țară.
Lectură plăcută și nu uitați, cei plecați, să vă întoarceți acasă în patria voastră dragă, să munciți, s-o înfloriți și s-o stăpâniți cu demnitate !
8 septembrie 2016 Vasile D. Huțișoru
Cunvânt înainte
( Scris de dl. Silviu Văcaru – cercetător, doctor în istorie)
Cu ani în urmă, intra în sala de studiu a Arhivelor un domn în vârstă, cu dorinţa mărturisită de a cerceta documentele referitoare la Bivolari. Din vorbă în vorbă, am aflat că în câteva luni de zile doreşte să publice o carte despre comuna în care trăieşte.
Cu toată condescendenţa, i-am spus că dacă doreşte să facă o astfel de întreprindere va trebui să se înarmeze cu multă răbdare.
M-a privit cu suspiciune, cu rezervă, dar cu zâmbetul pe buze. După aceea, au început zecile, poate sutele de deplasări la Iaşi pentru a „scormoni” cele mai vechi informaţii despre satele comunei Bivolari.
Şi ştirile despre înaintaşi s-au adunat, … s-au adunat şi au început să reverse o lume necunoscută, dar pe care „Bunelu”, căci aşa îi plăcea domnului Vasile Huţişoru să i se spună de cercetătorii şi profesorii alături de care a lucrat la Arhive, a incercat să o recompună bucată cu bucată.
A fost o muncă intensă, o muncă pe care nu a mai făcut-o. A fost nevoit să citească studii şi cărţi de istorie, să citească dosare întregi din Arhive, să aibă bucuria de a vedea înscrisuri şi semnături pe care nu mulţi oameni au şansa să le vadă.
Cartea de faţă este scrisă pentru copiii săi, pentru nepoţi și strănepoți, pentru prieteni şi cunoscuţi, pentru cei care vor să afle câte ceva din viaţa unui târg din Moldova. O viaţă care este la crepuscul şi care lasă loc alteia noi, a informaţiei şi a mondializării.
Este o carte în care informaţia istorică, uneori diluată de lecturi mai vechi sau mai noi, se împleteşte cu poveştile locale şi amintirile personale, care se întind pe mai mult de jumătate de veac. Ea ne aduce în prim plan, mai ales oameni şi fapte cunoscute direct de autor.
„Bunelu” încearcă cu mijloace proprii să prezinte viaţa dintr-un târguşor din Moldova în momentele de cumpănă cum au fost cele din preajma sau din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, în anii ce au urmat când tăvălugul noii ideologii comuniste a impus colectivizarea, dar şi perioade în care despre munca acestor oameni harnici s-a auzit în toată ţara.
Autorul încearcă să facă o fotografie a timpului în care a trăit şi trăieşte. Fotografia este uneori clară şi perfectă, alteori mişcată şi chiar voalată.
Ajuns la o vârstă frumoasă îşi permite să privească detaşat tot ce se întâmplă în jurul lui. De aceea, şi-a asumat un risc. Dă foarte multe nume de persoane. Unele pozitive, altele aşa cum au fost ele.
Interesantă şi prezentarea relaţiilor interetnice din acest târguşor. Alături de români, către jumătatea veacului al XIX-lea au sosit la Bivolari primii evrei galiţieni, care au încercat să se adapteze mediului local.
Nu credem că între cele două etnii au fost doar momente de bună întelegere chiar în afara momentului dureros din anii 1940-1944. Cu toate acestea, aşa cum se ştie, copilăria nu a ţinut niciodată cont de ideile politice, de naţia pe care o avem, de religia în care credem.
Prieteniile de la această vârstă poate sunt cele mai trainice şi ele ne revin obsedant în memorie. De aceea se observă în lucrare multe referiri la prietenii evrei de care îl leagă multe amintiri.
Omul în viaţă munceşte, se străduieşte să adune şi să lase urmaşilor cât mai multe lucruri. El rămâne în conştiinţa urmaşilor una-două generaţii. Apoi, se lasă întunericul, uitarea şi doar întâmplător, când cineva mai vede câte o cruce care-i atrage atenţia, se întreabă cine a fost cel „ce nu mai este de mult”.
„Bunelu”, a reuşit să schimbe cele de mai sus.
Un nume pe o carte înseamnă nemurire. Noi, fizic, dispărem. După un timp suntem uitaţi, dar gândurile noastre scrise pe nişte pagini care se pot îngălbeni de vreme dăinuiesc o veşnicie.
De când omul a început să scrie, ideile s-au transmis nu din generaţie în generaţie ci tuturor generaţiilor care au urmat.
Cartea se împrăştie în toate zările, dispare într-o parte, rămâne în altă parte. Cartea odată tipărită nu mai este a ta, este a tuturor. Gândurile şi spusele tale se adresează tuturor celor care te citesc.
De aceea, cei care scriu o carte rămân, cu sau fără voia lor sau a altora în Panteonul nemuritorilor.
Iaşi, 1 septembrie 2016 Silviu Văcaru
CUVÂNTUL PRIMARULUI COMUNEI
Domnul Vasile Huţişoru, este un personaj arhicunoscut în comună ; împreună cu familia a avut un rol esenţial în a se documenta pentru realizarea acestei scrieri intitulate : COMUNA BIVOLARI, VATRĂ DE TRĂIRE ROMÂNEASCĂ.
Nu a fost uşor, s-au cumulat mii de ore de muncă, de studii în diverse instituţii, pentru a centraliza date despre comună şi cetăţenii ei .
Noi cititorii, apreciem calitatea, răbdarea şi timpul care a fost acordat de familia Huţişoru, pentru ca și cetăţenii comunei Bivolari să-şi afle identitatea; să afle cine a trait pe aceste meleaguri ; să afle cu ce s-au ocupat cetăţenii acestei comune de-a lungul secolelor.
Monografia comunei Bivolari, intitulată : COMUNA BIVOLARI, VATRĂ DE TRĂIRE ROMÂNEASCĂ, aprofundează cu lux de amănunte aproape tot despre noi; este o istorie proprie şi cu siguranţă va fi obiect de studiu pentru generaţiile viitoare .
Dorim ca pe familia şi pe cei care au contribuit la realizarea acestei Enciclopedii, să-i binecuvinteze Dumnezeu!
Cu stimă,
Primar, Liviu Dumitru Teodorescu
ANUNTAM pe ce care doresc cartea ,, Comuna Bivolari, vatră de trăire românească,, că
se pot înscrie pe lista solicitanților la telefonul 0232298524 sau pe mobil nr.0746 203 333 sau 0742 242 222
ANUNTAM pe ce care doresc cartea ,, Comuna Bivolari, vatră de trăire românească,, că
se pot înscrie pe lista solicitanților la telefonul 0232 298 524 sau pe mobil nr.0746 203 333 sau 0742 242 222. Vă așteptăm cu drag.
Buna ziua. Stiti ceva despre Archip Toader, Buruienesti?
Tocmai am trimis pe unchiul meuDorohoianu sa is cartea, astept cu nerabdare sa o citesc.
Multumesc
Nadia
Pentru Nadia Norton Olaru.
L-am cunoscut bine pe Archip Toader, un om de frunte în satul său Buruienești, cât și în comuna noastră. De tânăr era prezent în activitatea culturală a satului său și apoi în cadrul CAP-ului Bivolari unde era vice președinte și ajutor al șefului fermei de 10.000 de porci din satul Tabăra. A plecat prea devreme din această lume, însă noi cei care l-am cunoscut îi păstrăm o vie și neuitată amintire. Cartea vă stă la dispoziție. Toate cele bune!
Buna ziua domnule Huţişoru,
Aflu cu mare întârziere despre munca dumneavoastră. Asta şi deoarece sunt plecat de foarte mult timp din zona Bivolarilor. Am citit cu emoţie în preambulul acestui site despre o mică referire la bunicul meu patern, Toma Mihalache din Soloneţ. Îmi puteţi spune mai multe despre trăirea familiei Mihalache în comuna Bivolari ?
Sărbători fericite să aveţi !
Cu stima,
Ovidiu Mihalache
Dragă Ovidiu. L-am cunoscut bine pe bunicul tău Toma Mihalache, fost președinte de CAP, al cărei figură zâmbitoare o păstrez mereu în imaginea din mintea mea. Despre el vorbesc și în cartea mea, recent apărută, unde NEAMUL MIHALACHE apare prima dată în Soloneț în tabelul din anii 1832 și 1845 ca pădurar al moșierului. Mai multe informații le poți afla procurând cartea. PÂNĂ ATUNCI, SĂRBĂTORI FERICITE !.